Grupul chinez Huawei Technology va vedea în acest an cum veniturile sale din vânzările de smartphone vor scădea cu cel puţin 30-40 de miliarde de dolari, în condiţiile în care producătorul chinez se confruntă în continuare restricţiile impuse de autorităţile americane, a declarat vineri preşedintele de la Huawei, Eric Xu, relatează Agepres.

Chiar dacă grupul chinez "s-a obişnuit cu sancţiunile americane", impuse începând din 2019, noile sale domenii de afaceri care au legătură cu tehnologia 5G nu pot contracara pierderile generate de afacerile care au legătură cu telefoanele mobile, a declarat vineri Eric Xu într-o conferinţă de presă organizată la Beijing.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă Canalys, grupul chinez Huawei, care odată era lider mondial pe piaţa de smartphone-uri, a căzut până pe locul şapte, cu 18,6 milioane de unităţi vândute în primul trimestru al acestui an.

"Marea speranţă" a lui Eric Xu pentru Huawei este că firma va continua să existe peste cinci sau zece ani. Chiar dacă eforturile Chinei de a-şi dezvolta industria semiconductorilor au "rezultate încurajatoare", rezolvarea problemelor de aprovizionare întâmpinate de Huawei va dura o perioadă mai lungă, a apreciat Eric Xu.

Huawei a început să caute noi zone de creştere precum modernizarea infrastructurilor aeroporturilor şi minelor prin utilizarea tehnologiilor 5G şi Inteligenţă Artificială. Potrivit lui Eric Xu, China va fi lider mondial în introducerea tehnologiei 5G în următorii ani.

Citeste si:
Cum vrea Huawei să atragă tinere talente care să dezvolte aplicații
Cum vrea Huawei să atragă...

Huawei a fost nevoit să îşi dezvolte propriile sale cipuri după ce sancţiunile introduse de autorităţile de la Washington i-au blocat accesul la tehnologiile americane şi o serie de furnizori importanţi precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.

În 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-end Honor.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri