Amazon lucrează la dezvoltarea unui frigider inteligent capabil să scaneze inventarul de alimente sau chiar să scaneze produsele pe care să expire și să plaseze singur comenzi pentru cumpărături, în funcție de obiceiurile tale de cumpărare.

Echipele de inginerii ai companiei lui Jeff Bezos lucrează împreună pentru a dezvolta „Project Pulse”, așa cum a fost denumit proiectul care își propune să aducă pe piață un frigider care va știi ce alimente are în el și care îi va ajuta pe utilizatori să țină evidența proviziilor, potrivit BusinessInsider.

Acesta va analiza obiceiurile cumpărare ale utilizatorului, iar în funcție de inventarul din fridiger, sistemul inteligent cu care va fi dotat electrocasnicul va putea comanda automat aprovizionarea cu alimentele sau ingredientele necesare.

Mai mult, pe baza ingredientelor din inventar, frigiderul ar putea veni cu idei de rețele culinare, ce i-ar putea ajuta pe utilizatori să se inspire.

Toate acestea se bazează pe implementarea aceluiași sistem care se regăsește în magazine Amazon Go, din care clienții își pot cumpăra singuri ce au nevoie și în care nu lucrează niciun fel de casier.

Cât despre producția efectivă a frigiderelor, surse citate de BusinessInsider spun că planul Amazon este de a încheia parteneriat cu producătorii de electrocasnice pentru a implementa sistemul dezvoltat de compania americană.

Amazon lucrează de cel puțin doi ani la acest proiect, dar deocamdată nu este clar când va fi lansat. Din păcate, sunt și voci care spun că proiectul ar putea fi adandonat, dacă procesul de dezvoltare se dovedește a fi nefezabil. Ar fi o investiție importantă irosită de Amazon, pentru că sursele spun că ar fi investit circa 50 de milioane de dolari pe an în dezvoltarea acestui concept.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri