Un tribunal din Rusia a decis interzicerea reţelelor Facebook şi Instagram în această ţară după ce a ajuns la concluzia că grupul Meta Platforms Inc este ''extremist'', relatează Reuters, care citează agenţia rusă TASS.

Reţeaua Instagram a fost blocată după ce Meta a afirmat că le va permite utilizatorilor de social media din Ucraina să posteze mesaje care fac apel la violenţă împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi trupelor ruse trimise în Ucraina pe 24 februarie, conform Agerpres.ro.

Anterior în cursul zilei de luni, Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) ceruse interzicerea ''imediată'' a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru ''extremism'', într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina.

Potrivit agenţiei TASS, un reprezentant al companiei a declarat luni la tribunal că Meta şi-a modificat între timp regulamentul pentru a interzice ''rusofobia şi apelurile la violenţă''.

Instagram şi Facebook, la fel ca Twitter, au fost deja blocate în Rusia, unde sunt practic inaccesibile fără utilizarea unei reţele virtuale private (VPN).

De asemenea, site-urile a zeci de media ruse şi străine, printre care al BBC, au fost blocate.

Săptămâna trecută, serviciul de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a acuzat gigantul american Google şi serviciul său video YouTube de activităţi ''teroriste'', prima etapă către blocarea lor.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri