Apple a prezentat luni cele mai importante modificări ale softului folosit la peste un miliard de telefoane iPhone şi primele două laptopuri care vor beneficia de microprocesorul de nouă generaţie proiectat de grupul american, transmite AP.

Ca de obicei, ziua de deschidere a conferinţei anuale a Apple a fost dedicată prezentării noilor versiuni de soft pentru iPhone, iPad, Apple Watch şi computerele Mac, în loc de dispozitivele care au făcut din Apple un creator de tendinţe în domeniul tehnologiei şi cea mai valoroasă companie din lume, conform Agerpres.ro.

Viitorul sistem de operare pentru iPhone, numit iOS 16, va moderniza aspectul ecranului de blocare al dispozitivului şi va îmbunătăţi actualul soft. În ultimii ani, aceste actualizări ale softului au devenit din ce în ce mai importante deoarece proprietarii de iPhone vor să folosească mai mult timp dispozitivele lor decât o făceau cândva.

Una din diferenţele semnificative ale ale iOS 16 va apărea la ecranul de blocare al iPhone. Noul soft, care va fi lansat în această toamnă şi va putea fi descărcat gratuit, va permite utilizatorilor să pună aplicaţiile lor favorite pe ecranul de blocare. De asemenea, va permite prezentarea notificărilor live, cum ar fi poziţia unei curse Uber care vine să ia un pasager.

Sistemul de mesaje al iPhone va fi modernizat, astfel încât textele să poată fi editate după ce sunt trimise sau chiar anulate, în cazul în care cel care a trimis mesajul se răzgândeşte. Aceste opţiuni sunt disponibile doar dacă ambii utilizatori folosesc aplicaţia Apple pentru mesaje text.

Viitoarea generaţie de chipuri Mac a Apple va fi acum folosită pe două dintre cele mai populare laptopuri, MacBook Air şi MacBook Pro, care ar urma să fie disponibile în magazine luna viitoare. MacBook Air va costa 1.200 dolari, iar MacBook Pro va costa 1.300 dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri