Compania de tehnologie Apple a prezentat ultimul update al sistemului său de operare, denumit iOS 16. Îți prezentăm în acest material principalele schimbări pe care Apple le aduce prin intermediul iOS 16, pentru ce telefoane este compatibil iOS 16 și când poți trece la el.

Pe scurt, noul update al sistemului de operare dezvoltat de Apple, iOS 16, vine cu schimbări importante în ceea ce privește configurarea ecranului de blocare(Lock Screen), presa internațională caracterizându-le ca fiind cele mai semnificative din 2014 până în prezent.

iOS 16: care sunt cele mai importante schimbări despre care ar trebui să știi

Așa cum menționam și mai sus, una dintre cele mai importante schimbări aduse de către Apple prin intermediul iOS 16 ține de configurarea ecranului de blocare(Lock Screen). Vei putea să adaugi pictograme care să afișeze date în timp real, precum vremea, scorul unui meci de fotbal sau la ce distanță de tine se află Uber-ul comandat.

De asemenea, Apple a introdus odată cu iOS 16 și noi imagini din care poți alege pentru a ilustra ecranul dispozitivului. În plus, notificările vor apărea la baza ecranului și nu în partea de sus, așa cum se întâmpla până acum.

O altă zonă în care iOS 16 aduce schimbări este cea a mesajelor. Noua versiune a sistemului de operare vine cu update-uri majore legate la Messages App și la iMessages. Când vei trimite un mesaj prin intermediul iMessage, vei avea 15 minute la dispoziție să îl editezi sau să-l ștergi. Cel care primește mesajul nu va fi notificat de modificările făcute, însă va putea vedea dacă a fost editat mesajul sau șters. Vei putea de asemenea să marchezi mesajele ca fiind necitite.

Schimbări vin și în ceea ce privește trimiterea de e-mailuri prin aplicația dezvoltată de Apple. Funcționalitățile privind căutarea au parte de îmbunătățiri, iar cu iOS 16 vei putea să programezi trimiterea unui e-mail pentru zilele următoare.

iOS 16 face echipă cu inteligența artificială

Inteligența artificială de care dispune iOS 16 se ocupă cu sortarea, editarea, traducerea și distribuirea automată a pozelor. iPhone-urile aveau abilitatea și înainte de a crea albume foto pe baza locației și a persoanelor care apăreau în poză.

Însă, prin intermediul iOS 16, aplicația va folosi inteligența artificială pentru a distribui automat poze cu până la 6 persoane care apar în ele. Concret, poți configura aplicația în așa fel încât de fiecare dată când faci o poză cu un prieten, el să o primească automat.

Apple mai aduce odată cu iOS 16 și posibilitatea de a traduce textul din poze sau video-uri, dar și să transforme în stickere persoane sau animale din pozele tale, pe care le poți folosi în alte aplicații.

iOS 16: ce schimbări vin la nivelul Apple Maps și al aplicației de sănătate

iOS16printscreen Youtube/Apple.

Un update important vine odată cu iOS 16 și la nivelul Apple Maps, update ce îți va permite să adaugi diferite opriri la nivelul rutei alese. Concret, dacă ai stabilit o destinație, poți selecta opririle pe care dorești să le faci pe drum, poate pentru a mai lua pe cineva cu tine.

Aplicația de sănătate a Apple îți va permite să adaugi informatii legate de medicația pe care trebuie să o iei, dar și frecvența. Astfel, dispozitivul îți va reaminti când trebuie să îți iei medicamentele. De asemenea, utilizatorii Apple Watch vor putea să își monitorizeze somnul și bătăile inimii prin intermediul aplicației.

iOS 16: pentru ce iPhone-uri este compatibil și când vei putea să îți faci update

Noul sistem de operare va fi disponibil pentru toți utilizatorii de iPhone care au un dispozitiv lansat începând cu 2017. Concret, începând cu iPhone 8.

iOS 16 este disponibil acum pentru persoanele care au cont de dezvoltator și va fi lansat în versiune beta pentru public în iulie. Lansarea completă va avea loc în toamnă.

Sursa foto: Kicking Studio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri