SpaceX a concediat mai mulți angajați care au scris și distribuit o scrisoare prin care criticau comportamentul lui Elon Musk, fondator și CEO al companiei aerospațiale.

Scrisoarea descria comportamentul lui Elon Musk ca fiind ”o sursă frecventă de distragere și stânjenire” pentru cei care au redactat-o. Prin această scrisoare se cerea ca SpaceX să condamne comportamentul lui Elon Musk în mod public.

”Având în vedere că CEO-ul nostru Elon Musk este văzut drept imaginea SpaceX, fiecare Tweet pe care-l postează este o declarație publică a companiei. Este critic să clarificăm echipelor noastre că mesajele sale nu reflectă munca, misiunea sau valorile noastre”, se arată în scrisoare.

Conform unui e-mail trimis de către președintele companiei SpaceX, Gwynne Shotwell, și consultat de publicația The Verge, mai mulți angajați aflați în spatele redactării acestei scrisori au fost concediați.

”Nu aveam nevoie de acest activism exagerat, în condițiile în care avem foarte multă muncă critică de realizat”, ar fi declarat reprezentantul SpaceX în e-mail-ul trimis angajaților.

Sursa foto: john smith williams / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri