Google va trebuie să plătească o amendă de 4,125 miliarde de euro. Compania a suferit a doua înfrângere în mai puţin de un an, după ce Tribunalul General al Uniunii Europene a fost de acord cu autorităţile UE de reglementare antitrust că a abuzat de poziţia sa dominantă.

Google a pierdut recursul la amenda de 2,42 miliarde euro impusă în 2017 de Comisia Europeană, deoarece gigantul american ar fi abuzat de poziţia sa dominantă favorizând propriul serviciu de comparare a preţurilor în detrimentul rivalilor europeni.

"Tribunalul General al Uniunii Europene confirmă în mare măsură decizia CE conform căreia Google a impus restricţii nelegale producătorilor dispozitivelor mobile Android şi operatorilor reţelei mobile, în scopul de a consolida poziţia dominantă a motorului său de căutare. Pentru a reflecta mai bine gravitatea şi durata încălcării reglementărilor, Tribunalul General al Uniunii Europene consideră totuşi că este adecvată impunerea unei amenzi de 4,125 miliarde euro la Google, motivarea fiind diferită în anumite aspecte faţă de cea a Comisiei Europene", au stabilit judecătorii.

Decizia reprezintă o victorie importantă pentru Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă şi vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Reacția Google după amenda uriașă

Miercuri, oficialii Google şi-au exprimat dezamăgirea faţă de sprijinirea de către Tribunalul General al Uniunii Europene a verdictului Comisiei Europene împotriva companiei.

"Suntem dezamăgiţi că nu a fost anulată decizia în totalitate de către Tribunalul General al Uniunii Europene. Android a creat mai multe posibilităţi de alegere pentru toată lumea, şi nu mai puţine, şi sprijină mii de afaceri de succes în Europa şi în întreaga lume", a precizat compania.

Citește și: Google Rusia a intrat în faliment, după ce a primit o amendă astronomică pentru că ”a discreditat” războiul lui Putin

În ultimul deceniu, Comisia Europeană a acordat amenzi în valoare totală de 8,25 miliarde de euro celui mai popular motor de căutare online din lume pentru că acesta şi-a blocat rivalii în ceea ce priveşte cumpărăturile online, smartphone-urile Android şi publicitatea online.

Cel mai popular motor de căutare din lume este de mult timp analizat pe plan global de autorităţile antitrust şi de grupurile de consumatori din cauza practicilor sale de afaceri, care în unele cazuri au dus la amenzi uriaşe.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri