O bună parte dintre IT-iștii români nu au urmat niciodată o facultate de profil și tot ceea ce știu au învățat pe cont propriu, citind forum-uri și experimentând. Robert Sumarocov, în prezent Team Leader, Web Apps, în cadrul Raiffeisen Bank, este unul dintre ei. În ciuda background-ului său, Robert recunoaște faptul că a considera diploma de absolvire a unei facultăți ca fiind ”doar o hârtie” nu reprezintă cea mai bună gândire când ești la început și vrei să lucrezi în IT.

Robert a absolvit Academia de Studii Economice (ASE) București însă nu a profesat niciodată ca economist. A fost freelancer IT, a lucrat în publicitate, iar apoi a revenit la ”calculatoare” – pasiunea sa încă din copilărie.

”În liceu nu aveam calculator, dar auzeam colegii care povesteau ce făcuseră ei in Flash (n.red. platformă software folosită în special în anii 2000), mici site-uri/prezentări etc. Mereu mă fascina această discuție. La un moment dat, părinții au luat un împrumut și mi-au cumpărat un PC însă fără monitor. O perioadă de timp nu am făcut nimic la acel computer, doar mă uitam la el”, își începe povestea Robert.

După câteva luni, Robert a primit mult așteptatul monitor și odată cu el și un CD ce conținea exemple de animații dezvoltate în Flash. ”Le-am luat pe fiecare în parte și am studiat codul din spate. Am continuat să fac asta ulterior, și așa am ajuns în timpul facultății să activez ca freelancer în domeniu”.

Primul job oficial nu a fost tocmai în IT, ci la Kondiment Solutions, o firmă de digital marketing unde Robert Sumarocov a continuat să interacționeze cu pagini web realizate cu ajutorul Flash.

”La acel moment, pentru mine era doar un vis partea de dezvoltare în Flash. Era doar ceva ce îmi plăcea să fac. În anii 2000, când urma să urmez o facultate, nu îmi imaginam că școala te poate ajuta prea mult în carieră. Poate că nu era bine că gândeam așa, dar consideram că facultatea e doar o hârtie”, recunoaște el.

A «prinde din zbor» noile tehnologii IT este pentru mine echivalentul pentru expresia româneasă «a-ți da cu părerea». Ca să faci performanță în IT, trebuie să înveți în mod activ.

Robert Sumarocov, Raiffeisen Bank

Adevărata tranziție de la publicitate la IT a avut loc pentru Robert în 2013, când a fost angajat de Softwin, companie de IT specializată pe eLearning și fondată de cunoscutul antreprenor român Florin Talpeș (Bitdefender).

Citeste si:
O companie românească de IT, care a crescut de 17 ori în pandemie,...
Safetech Innovations, o...

”În publicitate, totul trebuie să arate bine. Într-o bancă nu e loc de «baloane pe cer». Siguranța banilor este pe primul loc”

Cea mai mare diferență între IT-ul bancar și cel din alte companii este reprezentată de lista de priorități pe care developerii se concentrează.

I-am cerut lui Robert să compare mentalitatea din companiile de advertising în care a lucrat cu cea din departamentul de IT al Raiffeisen Bank.

”În advertising lumea era concentrată foarte mult pe o singură idee: lucrurile să arate bine și frumos. În banking, lumea nu era interesată de acest lucru, ci de security, de siguranță. În IT-ul bancar noi nu vrem baloane pe cer, vrem ca aplicația să fie sigură pentru clienți pentru că aici vorbim de bani, iar atunci când vorbești de bani lucrurile se complică. Aceasta este clar cea mai mare diferență între IT-ul bancar și IT-ul din alte companii”, spune Robert Sumarocov.

Citeste si:
6 din 10 români nu s-ar angaja într-o firmă care nu-i lasă să...
Cum muncim în 2023? 6 din 10...

La Raiffeisen, Robert este responsabil de o echipă de 9 persoane care se ocupă de dezvoltarea aplicației de web.

”Îi ajut pe acești oameni și deblochez problemele cu care ei se confruntă. Echipa a fost formată inițial în 2017, atunci când Raiffeisen a decis să refacă principala aplicație de banking online a băncii. Anterior, aplicația web era realizată de un vendor, însă în prezent aceasta este 100% dezvoltată de noi, care dinco de look are și alte funcționalități”, explică team lead-ul Raiffeisen Bank.

Cum le explic copiilor job-ul meu de IT-ist într-o bancă? Le spun că lucrez la o aplicație pe care o folosesc mai mulți părinți pentru a-și gestiona banii și resursele financiare.

Robert Sumarocov, Raiffeisen Bank

Robert recunoaște că o bună parte din jobul său zilnic din prezent ține de ședințe și discuții despre proiectele la care se lucrează și mai puțin de partea propriu-zisă de programator. Subliniază însă că încearcă să se mențină activ pe partea tehnică, astfel încăt să nu ajungă să se confrunte cu o problemă nu tocmai rar întâlnită în rândul managerilor din IT: pierderea contactului cu noile tehnologii folosite în domeniu.

Citeste si:
ChatGPT amenință joburi care păreau sigure. Ce ocupații ar putea să...
ChatGPT amenință joburi care...

”Încerc să mențin un echilibru între zona de management și cea care ține de «a da în tastatură», pentru a nu rămâne în urmă cu tehnologia. Ar fi și o problemă dacă s-ar întâmpla acest lucru și apoi ar trebui să interacționez cu cineva la interviu de la care mă aștept să aibă un anumit nivel de know-how”, explică el.

Poate așadar un IT-ist să învețe ”din zbor” noile tehnologii, fără a-și aloca timp în mod specific pentru acest lucru?

”A «prinde din zbor» noile tehnologii IT este pentru mine echivalentul pentru expresia româneasă «a-ți da cu părerea». Desigur, îți poți da cu părerea despre noile tehnologii IT doar din «auzite», dar dacă vrei să faci performanță, trebuie să îți aloci și timp pentru a putea învăța în mod activ”, afirmă Robert Sumarocov.

Citeste si:
„Frații lui ChatGPT”, din ce în ce mai prezenți în agențiile de...
Daniel Slăvenie, CEO...

Angajarea în IT: Ce vrea să vadă de la tine o bancă înainte de angajare?

”Învățatul” pe cont propriu este un subiect important de discuție și când vine vorba de angajarea unui nou coleg în echipele de IT ale Raiffeisen.

”Atunci când un coleg nou intră în echipa Raiffeisen el are toată susținerea, atât a celor din departamentul de dezvoltare web, dar și din partea celorlalți colegi din IT, sau chiar și din partea celor din zona de business a băncii. Nu ai cum să nu înveți, decât dacă nu vrei”, a declarat Robert Sumarocov.

Potrivit acestuia, facultățile de profil din România se confruntă cu două probleme atunci când vine vorba de formarea viitorilor IT-iști: în primul rând nu există timp fizic pentru a-i învăța pe aceștia toate tehnologiile existente în piață, iar în al doilea rând calitatea cursurilor poate fi îmbunătățită.

Citeste si:
ChatGPT e atât de smart încât dă și examene. Pe care le ia cu...
ChatGPT e atât de "smart"...

”Este clar că dacă facultatea nu poate acoperi totul, tu ca student ai nevoie de un bonus: ai nevoie să investești mai mult timp, să stai mai mult pe forumuri, să încerci să înveți mai mult pe cont propriu. Da, vei învăța la job multe lucruri, dar adesea este recomandat să vii cu cât mai multe cunoștințe și să nu te aștepți să îti «predea» angajatorul tot”.

Robert subliniază că la orice interviu cu un candidat fără experiență este evidentă diferența între cei care au terminat doar cursurile facultății și cei care, în plus, au și alocat timp propriu pentru a aprofunda anumite subiecte și tehnologii.

Bineînțeles că nici noi nu ne așteptăm ca un candidat nou să știe totul, dar îi apreciem foarte mult pe cei care depun puțin efort acasă – iar acest lucru se vede foarte ușor. Adesea îi întreb pe tinerii candidați cât timp propriu își alocă zilnic pentru a învăța”, spune Robert Sumarocov.

Retenția angajaților în IT: Companiile se bat în beneficii pentru a atrage angajați. Puțini mai pleacă dintr-o multinațională într-un start-up

Goana după angajați în sectorul românesc de IT este binecunoscută, iar pentru a rezolva această problemă Raiffeisen Bank s-a concentrat puternic pe dezvoltarea tinerilor IT-iști aflați la început de drum.

”Noi am avut o altă abordare în această privință: să creștem oamenii. În aceste condiții am dezvoltat o adevărată pepinieră pentru dezvoltarea noilor colegi. Oamenii cu experiență în IT sunt foarte căutați, companiile se bat în beneficii pentru ei; cineva cu experiență de 15-20 de ani pot fi deja considerat un «guru». De asemenea, ce am remarcat în ultimii ani este că foarte rar mai vezi un IT-ist dintr-o companie mare care să plece într-o companie mică. Acest lucru se întâmplă doar atunci când este supracompensat financiar, poate chiar cu acțiuni în respectiva companie”, menționează Robert Sumarocov

Team lead-ul Raiffeisen afirmă că pregătirea unui coleg nou, fără experiență prea mare în IT, poate dura și un an de zile. Un aspect important este însă păstrarea lor în companie chiar și după perioada de training.

”Am două exemple simple în acest sens. Primul: am avut un coleg nou, care după angajarea la Raiffeisen a învățat foarte multe, a avut tot suportul necesar și a putut găsi răspuns la orice întrebare pe care o avea, oricând. După un an a plecat la altă companie. De ce? «Pentru că mi-au dat McBook și +10% la salariu». Al doilea exemplu este al unei colege care tot după un an la Raiffeisen, un an în care de asemenea a avut toată susținerea colegilor pentru a învăța, acum este un om de bază de care sunt mândru. În final trebuie recunoscut faptul că partea ce ține de retenția anagajaților depinde destul de mult și de personalitatea acestora, dincolo de condițiile oferite de companie”, concluzionează Robert Sumarocov.

Robert Sumarocov este unul dintre colegii care formează departamentul de IT al Raiffeisen Bank, locul unde soluțiile digitale sunt analizate și construite. Provocările industriei bancare sunt zilnic adresate folosind cele mai noi tehnologii cu singurul scop de a crea produsul digital care să servească nevoilor clienților Raiffeisen Bank. Află mai multe despre proiectele IT ale băncii AICI.

Sursa foto: Robert Sumarocov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri