mReady este cea mai apreciată companie în Top 30 IMMuri din România conform topului celor mai apreciați angajatori în anul 2022, realizat de Undelucram.ro la nivel național. Aceasta este prima ediție care se uită și la companiile cu mai puțin de 250 de angajați, iar mReady a obținut prima poziție în acest clasament.

mReady este printre primele și cele mai apreciate companii din România din sectorul dezvoltării aplicațiilor mobile. În cei peste 11 ani de activitate, mReady s-a bucurat de o largă recunoaștere, fiind premiată cu numeroase distincții de nivel intern și internațional și a construit un portofoliu sonor care numără clienți ca Engie, Veolia, 7Card, Radio ZU, WWF sau GreenPeace.

Platforma Undelucram.ro este o comunitate online a angajaților din România, cu peste 850.000 de membri, în cadrul căreia aceștia transmit feedback anonim și evaluează companiile pentru care lucrează. Topul angajatorilor este un clasament anual, bazat exclusiv pe evaluările angajaților și nu pe imaginea construită de companie. Principalele categorii în care care stau la baza topului sunt oportunitățile de avansare, pachetul salarial, raportul timp la birou versus timp liber, managementul, procedurile și valorile companiei.

Mai mult decât un job. O experiență

mReady este o companie care pune în centrul său oamenii și cultivă constant spiritul de echipă și colaborarea. Suntem conduși de un scop comun și ne leagă aceleași valori, ceea ce ne-a ajutat să devenim una dintre cele mai relevante companii din România care se ocupă cu dezvoltarea aplicațiilor mobile din România. Misiunea noastră este ca prin aplicațiile mobile pe care le creăm să aducem o contribuție pozitivă în societate și căutăm constant proiecte care să ne provoace să ne dezvoltăm, să ne depășim limitele și să devenim mai buni în ceea ce facem. Ne-am ambiționat ca pe fiecare telefon din România să fie o aplicație la care mReady să fi contribuit și am reușit. Acum ne dorim să replicăm acest succes și la nivel internațional.

Ne place foarte tare ceea ce facem și ne dorim să ne înconjurăm de oameni la fel de pasionați ca noi, care să ne ajute să ne îndeplinim viziunea de a face lumea mai bună cu ajutorul aplicațiilor noastre. Cu un pic de nonconformism pentru a găsi un unghi nou pentru a face lucrurile mai bine și multă creativitate reușim să facem din mReady un loc în care oamenii își ating potențialul și lucrează cu plăcere, iar clienții noștri își găsesc un partener de încredere.

"Una din preocupările noastre principale este să cultivăm și să întreținem un mindset al învățării continue. Ne concentrăm pe a încuraja și susține fiecare inițiativă a colegilor noștri, fie că vor să încerce noi tehnologii, să experimenteze o abordare diferită în rezolvarea unei probleme sau sunt dornici să își asume noi roluri și responsiblități. Ambiția care ne-a condus în cei 11 ani de la înființare și până acum este să contribuim la dezvoltarea comunității de produse și tehnologii mobile din România. În timp, ne dorim să creăm un spațiu unde se reunesc cei mai buni experți din domeniu pentru a lansa aplicații mobile relevante pentru întregul glob." Andrei Vasilescu, COO mReady.

Suntem mereu în căutare de oameni talentați care să se alăture echipei noastre, iar pozițiile disponibile sunt prezentate pe pagina noastră de cariere.
mReady face parte din Essensys Group și este o companie românească fondată în 2011, specializată în dezvoltarea aplicațiilor mobile. Compania acoperă o plajă largă de servicii, de la analiză, design grafic, design UX și dezvoltare software. Portofoliul mReady include peste 200 de aplicații native Android și iOS pentru clienți corporate sau startup-uri de talie internațională.

Sursa foto: mReady

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri