Grupul britanic de telefonie Vodafone a ajuns la un acord privind vânzarea operaţiunilor sale din Ungaria către compania locală de IT 4iG şi fondul de stat Corvinus, urmând să primească suma de 1,7 miliarde de euro ca urmare a acestei tranzacţii, informează Reuters.

Această tranzacţie, care a fost anunţată pentru prima dată în luna august 2022, ar urma să dea naştere celui de al doilea mare operator de telefonie mobilă din Ungaria.

Grupul Vodafone a precizat luni că sumele rezultate de pe urma acestei vânzări vor fi utilizate pentru reducerea datoriilor companiei. Sub conducerea directorului general Nick Read, Vodafone, care odată era cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume, a început să vândă din active pentru a se concentra pe operaţiunile sale cheie din Europa şi Africa, conform Agerpres.ro.

În Ungaria, plecarea Vodafone va consolida controlul exercitat de premierul Viktor Orban asupra sectorului telecomunicaţiilor. Conform termenilor tranzacţiei, compania ungară de IT 4iG va controla pachetul majoritar de 51% la fosta divizie Vodafone, în timp ce statul ungar, prin fondul Corvinus, va deţine restul de 49%. Sub conducerea lui Viktor Orban, Guvernul de la Budapesta şi-a extins influenţa în domenii precum energia, sectorul bancar, media şi acum telecomunicaţii.

Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 48 de ţări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV.

În România, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.

Sursa foto: Shutterstock / Kailim

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri