Luptele din lumea tehnologiei se dau pe multe fronturi, iar cea mai recentă bătălie este cea dintre AI-urile create să mimeze conversațiile umane. În spatele „beligeranților” sunt nume grele din industrie, Microsoft și Alphabet, compania care deține Google, iar cel de-al doilea actor tocmai a pierdut 100 de miliarde de dolari după ce chatbot-ul său, denumit Bard, a răspuns greșit la o întrebare chiar în clipul de prezentare.

ChatGPT, AI-ul care-ți răspunde la aproape orice întrebare îți trece prin cap, face furori și este folosit chiar și de studenții care vor să trișeze la examene. Dezvoltat de cei de la OpenAI, care au primit 10 miliarde de dolari de la Microsoft, ChatGPT are un rival nou denumit Bard. Acesta din urmă a fost creat de Google după ce compania-mamă Alphabet a realizat că pierde teren în duelul perpetuu cu Microsoft. Dar Bard și-a început „cariera” cu stângul.

Lansat la începutul acestei săptămâni, capacitățile lui Bard a fost prezentate cu ajutorul unor videoclipuri postate pe rețelele sociale, dar Reuters l-a prins pe Bard cu greșeala la o întrebare relativ simplă: care a fost primul satelit din istorie care a fotografiat o planetă aflată în afara sistemului nostru solar? Răspunsul greșit a fost reperat chiar înainte ca Google să susțină o prezentare mai amplă a chatbot-ului Bard, compania anunțând anterior că motorului de căutare Bing i s-au adăugat funcții similare cu cele ale lui ChatGPT, deși Bard nu poate fi testat la liber încă.

Google, prins pe picior greșit de succesul lui ChatGPT

„Google pare că s-a culcat pe o ureche și a fost surprins de succesul furibund înregistrat de ChatGPT, încă din noiembrie anul trecut,” a spus Gil Luria, Senior Software Analyst al D.A. Davidson. „Acum, realizând că nu are un produs care să rivalizeze cu tehnologia celor de la OpenAI, Google s-a grăbit în ultimele săptămâni să iasă la rampă cu ceva, iar asta a dus și la anunțul grăbit [de marți], dar și la neatenția de a posta un video demonstrativ în care Bard răspunde eronat,” a adăugat analistul.

Rezultatul imediat a fost usturător pentru Alphabet care a pierdut 100 de miliarde de dolari din valoarea sa de piață miercuri, iar prețul acțiunilor a scăzut cu 9%, în timp ce acțiunile Microsoft au crescut cu 3% în aceeași zi. Aceste pierdere vin pe fondul unui final de an dezamăgitor pentru Alphabet, care a văzut cum volumul încasărilor din reclame a scăzut.

Revenind la întrebarea pe care Bard a greșit-o, răspunsul AI-ului a făcut referire la telescopul James Webb, ca răspuns la o întrebare mai amplă: „despre ce noi descoperiri ale Telescopului Spațial James Webb (JWST) îi pot povesti copilului meu de 9 ani?” Bard a răspuns cu mai multe reușite ale acestui telescop, printre care și aceea că este primul telescop care a fotografiat o planetă care nu se află în sistemul nostru solar. Informația este greșită deoarece primele poze cu exoplanete au fost obținute, în 2004, de Very Large Telescope (VLT) dezvoltat de către European Southern Observatory.

Google a replicat spunând că va demara programul „Trusted Tester” și va folosi și feedback extern pentru a limita pe cât posibil emiterea de informații false de către chatbot-ul său.

Sursa foto: gguy / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri