Vitamina B2, cărbune activat şi Nori (o algă comestibilă uscată, folosită în bucătăria japoneză) sunt doar o parte dintre componentele primei baterii reîncărcabile şi complet comestibile ce a fost creată de Institutul Tehnologic Italian (IIT) din Milano, invenţie descrisă în publicaţia Advanced Materials, transmite ANSA.

Prototipul acestei baterii a văzut lumina zilei în Laboratorul de Electronică Moleculară din cadrul IIT, coordonat de Mario Caironi, cu fonduri de la Consiliul European de Cercetare (ERC). Co-autorul studiului este Ivan Ilic, de la acelaşi laborator, conform Agerpres.ro

Această baterie reprezintă prima expresie concretă a noului domeniu al electronicelor comestibile, aflat în plină dezvoltare. În viitor, astfel de baterii pot fi folosite pentru a alimenta puternice instrumente de diagnostic sau pentru a monitoriza calitatea alimentelor, sau chiar pentru a alimenta viitori microroboţi comestibili.


Bateria este compusă din riboflavină, cunoscută şi drept vitamina B2, care acţionează ca un anod şi respectiv quercetină, ce se găseşte în migdale şi capere, care acţionează pe post de catod. Cărbunele activat a fost folosit pentru a mări conductivitatea electrică, în timp ce în cazul acestui prototip, electrolitul este pe bază de apă.

Separatorul, necesar pentru orice baterie pentru a evita producerea de scurtcircuite, este alcătuit din seminţe de Nori, algă folosită de obicei pentru a pregăti sushi. Electrozii sunt încapsulaţi în ceară de albine, din care ies două contacte din aur alimentar (folosit de obicei pentru decoruri în patiserie) pe un suport derivat din celuloză.

Sursa foto: Gorodenkoff / shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri