Comarch, una dintre cele mai mari companii poloneze de IT, cu 90 de de birouri la nivel global, își dezvoltă prezența și în România, adăugând în portofoliul de clienți o nouă bancă din top 10. Am discutat cu Janusz Filipiak, CEO al grupului Comarch și cel care a fondat businessul în urmă cu 30 de ani, despre viziunea sa asupra pieței din România.

Comarch dezvoltă soluții și produse software pentru mai multe industrii, precum cea bancară, de asigurări sau telecom. La începutul acestui an, compania poloneză a semnat un parteneriat cu BRD, a treia bancă ca mărime din România în funcție de active, în urma căruia îi furnizează platforma sa „Comarch Open Platform*” pentru transformarea procesului de creditare dedicat clienților corporate.

*Comarch Open Platform este o platformă omnichannel de banking cu o arhitectură ce se bazează microservicii și micro-frontend(un tip de arhitectura unde aplicațiile web sunt împărțite în diferite module sau funcții ce pot fi implementate în mod individual), oferindu-le dezvoltatorilor de frontend să aibă aceeași flexibilitate și viteză pe care microserviciile o oferă echipelor de backend.

Janusz Filipiak consideră că un astfel de parteneriat poate reprezenta o mutare ce pregătește terenul pentru derularea unor investiții în România din partea companiei IT. În ceea ce privește modul în care ar putea arăta aceste investiții, fondatorul Comarch precizează că e nevoie de o abordare complexă, care să includă și zone precum cea de R&D(dezvoltare și cercetare).

”Suntem consțienți că în România trebuie să mergem ca o companie mare de IT, nu să o abordăm din perspectiva serviciilor de outsourcing. Nu acesta este modelul nostru. Intrăm într-o nouă țară pentru a dezvolta businessul, produsele noastre. Vrem să avem o prezență completă, care include zona de cercetare și dezvoltare, implementare și livrare a soluțiilor”, precizează Janusz Filipiak într-un interviu acordat wall-street.ro în cadrul evenimentului Comarch User Group 2023, organizat în Cracovia, unde compania IT își are sediul central.

Fondatorul companiei poloneze punctează faptul că nu își propune să abordeze România doar ca o piață care să-i furnizeze contracte, ci și o piață în care să-și dezvolte produsele cu ajutorul talentelor locale din IT.

Zona bancară este una de interes pentru companie în România, dar și furnizarea de soluții ce țin de loializarea clienților din diverse industrii, precizează Filipiak.

Dincolo de parteneriatul cu BRD, Comarch mai lucrează pe piața din România și cu alte bănci din top 10, una dintre ele fiind ING, conform precizărilor oferite de reprezentanții companiei.

Grupul Comarch, ce include 60 de companii și 90 de birouri la nivel global, a raportat în anul 2022 venituri de 1,8 miliarde de zloți(în jur de 398 de milioane de euro), un profit operațional de 147,9 milioane de zloți(32,7 milioane de euro) și un profit net atribuibil acționarilor de 24,1 milioane de euro.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri