Datorită dezvoltării noilor instrumente ce folosesc Inteligența Artificială, oricine poate deveni programator, consideră Jensen Huang, CEO al celui mai valoros producător de cipuri din lume, Nvidia.

Accesul la activități precum programarea nu se mai lovește de o barieră ridicată, ca în trecut, consideră CEO-ul Nvidia. Acesta adaugă faptul că abilitatea de a scrie cod oferind sistemelor pe bază de inteligență artificială o serie de comenzi elimină ceea ce el numește decalajul digital, conform businessinsider.com.

”Acum, oricine este programator, trebuie doar să-i dai câteva comenzi calculatorului”, adaugă acesta.

După ce prețurile acțiunilor sale au crescut cu aproape 30%, Nvidia e aproape de a intra în clubul companiilor cu o valoare de peste un trilion de dolari de pe Wall Street.

Săptămâna 22 - 28 mai a fost una foarte bună pentru producătorul de semiconductori și plăci video Nvidia, creșterea sa fiind alimentată de planurile companiilor din diverse industrii de a apela mai mult la Inteligența Artificială.

Compania a realizat un salt impresionant de la o evaluare de 755 de miliarde de dolari, înregistrată marți, la o evaluare de 950 de miliarde de dolari în ziua următoare. Astfel, este foarte aproape de a depăși borna de 1 trilion de dolari și de a intra într-un club select al companiilor americane listate pe bursă, din care mai fac parte alți giganți de tehnologie.

Prima companie americană care a atins această bornă a fost Apple, în 2018, ca mai apoi să i se alăture și alte nume precum Microsoft, Alphabet sau Amazon.

Drept urmare, toți ochii sunt pe Nvidia, care a estimat recent vânzări de 11 miliarde de dolari pentru cel de-al doilea trimestru al anului fiscal 2024. Estimările companiei se bazează pe cererea pentru procesoare grafice capabile să ajute la dezvoltarea soluțiilor de inteligență artificială, precum ChatGPT, dezvoltate de companii precum Microsoft sau Google.

Sursa foto: Gorodenkoff

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri