Alcatel-Lucent Romania a realizat anul trecut un profit brut in crestere cu aproape 69% fata de anul 2005, pana la 78,1 de milioane lei (peste 21,5 milioane euro), potrivit informatiilor publicate de companie
Cifra de afaceri a companiei a fost in 2006 de 473 de milioane lei, cu 27% mai mare fata de valoarea de 272 de milioane din anul 2005. De asemenea, numarul de salariati a crescut cu 14% ajungand la 1.100.

La inceputul lunii mai, actionarii Alcatel Romania au aprobat in cadrul adunarii generale modificarea denumirii companiei in Alcatel Lucent - Romania, ca urmare a fuziunii dintre Alcatel si Lucent.

La nivel mondial, grupul Alcatel-Lucent a anuntat o pierdere de operare de 244 milioane euro in primele trei luni ale acestui an, fata de un profit de 246 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut, din cauza costurilor fuziunii dintre cele doua companii. Grupul a estimat ca vanzarile globale vor creste cu 10% in al doilea trimestru al anului.

Subsidiara Alcatel din Romania coordoneaza activitatea grupului in alte zece tari din sud-estul Europei, inclusiv tarile balcanice, Grecia si Cipru.

Alcatel-Lucent ocupa locul doi in ierarhia firmelor de telecomunicatiilor la nivel mondial, dupa compania americana Cisco, plasandu-se, insa, inaintea suedezilor de la Ericcson si a viitoarei societati formate prin fuziunea grupului finlandez Nokia cu cel german Siemens.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri