Samsung Electronics, cel mai mare producator de cipuri din lume, a raportat vineri o scadere de 5% a profitului trimestrial, mai putin decat era asteptat, scaderea preturilor la cipurile de memorie contracarand performantele pozitive ale vanzarilor de ecranelor plate, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Samsung a precizat ca randamentul diviziei sale de semiconductori a scazut pana la 8%, sub nivelul de 12% din primul trimestru al 2007 si de 22% din aceeasi perioada a anului precedent.

Compania a declarat ca se asteapta ca preturilor memoriilor DRAM sa creasca in al treilea trimestru, acea perioada fiind marcata de conditii mai aspre de livrare a cipurilor flash NAND.

Profitul net al Samsung s-a ridicat in al doilea trimestru la 1,42 mii de miliarde won (1,55 miliarde dolari), sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, de 1,51 mii de miliarde won.

Aceasta performanta a depasit totusi estimarile unui grup de analisti care, chestionati de Reuters, au mizat pe un profit net de 1,29 mii de miliarde won.

Profitul operational s-a ridicat la 911 miliarde won, fata de cele 1,42 mii de miliarde won obtinute in aceeasi perioada a 2006, depasind insa estimarile analistilor, de 880 miliarde won.

Aceasta performanta este cea mai scazuta din al patrulea trimestru al 2001.

Vanzarile grupului s-au ridicat la 14,63 mii de miliarde won (16 miliarde dolari), depasind cu putin performanta din al doilea trimestru al 2006, de 14,1 mii de miliarde won.

Conform Reuters Estimates, analistii se asteapta ca profitul net al Samsung Electronics in a doua jumatate a 2007 sa se ridice la 3,85 mii de miliarde won (4,2 miliarde dolari), in crestere fata de cele 2,89 mii de miliarde won (3,1 miliarde dolari) inregistrate in prima jumatate a anului, mai putin insa de performanta din a doua jumatate a 2006, cand profitul net s-a ridicat la 4,53 mii de miliarde won (4,9 miliarde dolari).

Samsung, care ocupa si locul trei pe plan mondial in clasamentul producatorilor de telefoane mobile, dupa Nokia si Motorola, a continuat sa prezinte imbunatatiri in ceea ce priveste livrarile , concentrandu-se mai mult pe segmentul telefoanelor de preturi medii sau mici.

In al doilea trimestru al 2007 Samsung a vandut 37,4 milioane telefoane mobile, dupa ca in primul trimestru a vandut 34,8 milioane unitati.

Astfel, Samsung a majorat si estimarile pentru intregul an in ceea ce priveste livarile de telefoane mobile, momentan mizand pe livrari de 150 milioane unitati, fata de nivelul precedent de 133 milioane unitati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri