Microsoft Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 57,5 milioane lei, in crestere cu 34,2%, fata de anul 2005, cand compania a raportat afaceri de circa 43 milioane lei, potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finante.
Anul trecut profitul net al Microsoft Romania a fost de 14,24 milioane lei, in crestere cu 15,25%, fata de 2005 cand acest indicator a fost de 12,35 milioane lei.

Numarul de angajati a crescut cu 50% fata de 2005, ajungand de la 60 de persoane, la 90. Subsidiara romaneasca avea in decembrie 1996, la deschidere, cinci angajati, potrivit NewsIn.

Microsoft Romania va avea o crestere de 45% in anul fiscal 2007, estima in luna iunie directorul general Silviu Hotaran. Filiala din Romania a Microsoft a inregistrat unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere din Europa de Est, dupa Rusia, potrivit lui Hotaran.

Microsoft Romania a vandut in anul fiscal care s-a incheiat la sfarsitul lunii iulie circa 200.000 de licente pentru sistemul de operare Windows. Din acestea, versiunea Vista a reprezentat 35%. Pentru anul fiscal urmator, planul companiei este de a creste cu 30% vanzarile de sisteme de operare.

Fondata in 1975, Microsoft (Nasdaq "MSFT") este cea mai mare companie producatoare de software, servicii si tehnologii Internet pentru calculatoarele personale si pentru mediul de business. Microsoft si-a inceput operatiunile in EMEA in 1982. in aceasta regiune, Microsoft a angajat peste 12.000 de persoane in peste 60 de filiale, oferind produse si servicii in 138 de tari si teritorii.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri