Un sfert dintre cumparatorii telefonului mobil iPhone au devenit abonati AT&T, chiar daca inainte utilizau serviciile altui operator, arata un raport publicat la inceputul lunii de iSuppli.
Verizon Wierless, unul dintre operatorii americani, a pierdut cativa clienti in favoarea AT&T, dar impactul a fost de scurta durata, potrivit oficialilor Vodafone, grup actionar Verizon, citati de presa internationala.

Arun Sarin, CEO-ul companiei Vodafone, a declarat ca imediat ce terminalul iPhone a fost lansat la sfarsitul lunii iunie, unii dintre clientii Verizon s-au mutat sau si-au transferat numerele in reteaua AT&T.

“Raportul portabilitatii a fost negativ, dar o luna mai tarziu nivelui acestuia si-a revenit”, a spus Arun Sarin, adaugand ca aceeasi tendinta a fost resimtita atunci cand Apple a micsorat pretul telefonului cu 200 de dolari, pana la 399$.

Vodafone detine 45 % din actiunile Verizon Wireless, al doilea furnizor de servicii de telefonie mobila din Statele Unite.

Apple a anuntat saptamana aceasta ca va distribui telefonul iPhone in Marea Britanie prin O2, companie detinuta de operatorul spaniol Telefonica, si in Germania prin T-Mobile, subsidiara grupului Deutsche Telekom.

Seful Vodafone a declarat presei straine ca va fi interesat sa poarte negocieri cu Apple atunci cand va aparea un iPhone cu conexiune wireless de mare viteza. “Cand un iPhone HSDPA va fi disponibil, am putea fi intersati sa stam de vorba cu Apple”, a spus CEO-ul.

Arun Sarin este de parere ca terminalul creat de Apple va duce la cresterea popularitatii serviciilor de date ca navigarea pe internet, descarcarea de continut video sau accesarea retelelor online de socilaizare prin intermediul telefonului mobil.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri