Microsoft ridica miza pe piata motoarelor de cautare

Microsoft a lansat o versiune noua a motorului de cautare Windows Live, care are ca tinta obtinerea mai multor rezultate relevante si combina informatiile text si video pe o singura pagina

Conform Microsoft, Windows Live este la egalitate in competitia cu alte motoare de cautare rivale, dupa patru ani de cand compania a inceput sa dezvolte propriile motoare de cautare pe internet.

Noua prezentare a aplicatiei corespunde tendintelor pietei de a pasi dincolo de traditionalele linkuri, oferind pe o singura pagina stiri, fotografii si imagini video, potrivit Reuters, citat de NewsIn.

Companiile rivale Google si Ask.com au facut schimbari similare in acest an, iar Yahoo isi propune acelasi lucru.

"Microsoft e realist. Nu ne gandim ca vom devansa Google de pe o zi pe alta. In prezent, Microsoft vrea sa-si consolideze baza de utilizatori", a declarat analistul firmei de cercetare a pietei Gartner, Allen Weiner.

Microsoft a pierdut teren dupa aparitia Google in domeniul cautarilor web si nu a putut decat sa-si priveasca rivalul creand o afacere de mai multe miliarde de dolari datorita vanzarilor de publicitate asociata motorului de cautare.

In trimestrul al doilea, Google a realizat un profit net de 925 de milioane de dolari, obtinut in cea mai mare parte din vanzarea de publicitate. Microsoft a inregistrat un profit total de trei miliarde de dolari, dar serviciile online de afaceri au raportat pierderi.

Potrivit firmei de cercetare ComScore., Microsoft se afla pe pozitia a treia pe piata serviciilor de cautare pe Internet din Statele Unite, cu o cota de 11,3%, in timp ce Google detine 56,5%, iar Yahoo 23,3%. Analistii considera ca Microsoft este una dintre putinele companii care poate reduce decalajul fata de liderii pietei.

"Primul pas este sa avem un produs credibil. Google a fost inaintea noastra si credem ca prin aceasta lansare putem concura in conditii de egalitate", a spus Satya Nadella. Vicepresedintele Microsoft in domeniul serviciilor de cautare si publicitate, Nadella, considera ca principala provocare o reprezinta cresterea gradului de utilizare a Windows Live.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri