Producatorul sud corean de telefoane mobile si componente electronice LG Electronics a anuntat miercuri o crestere a profitului in primul trimestru al anului 2008, fata de pierderea inregistrata acum un an, datorita castigurilor robuste din vanzarea de telefoane mobile si ecrane LCD, scrie Reuters, citat de NewsIn.
Cererea pentru telefoanele mobile si televizoarele LG ar trebuie sa sprijine in continuare profitul companiei in anul 2008, sporit de o depreciere a wonului ce a facut ca exporturile LG sa fie mai competitive.

LG, numarul cinci mondial in productia de telefoane mobile in 2007, a anuntat un profit net de 422,2 miliarde woni (425,8 milioane dolari) in primul trimestru din 2008, incheiat pe 31 martie, fata de o pierdere de 122,6 miliarde woni inregistrata in 2007.

LG Electronics, ce detine o participatie de 38% in LG Display, a beneficiat de un nou trimestru robust inregistrat de numarul doi in industria producatoare de ecrane LCD.

LG Display a anuntat saptamana trecuta un profit operational record, estimand ca va inregistra noi profituri robuste odata cu Jocurile Olimpice de la Beijing.

Divizia LG producatoare de ecrane pe baza de plasma a raportat o scadere de 5,6% a marjei operationale, dupa o scadere de 16% a marjei operationale acum un an, si o scadere de 6,6% in trimestrul al patrulea.

LG, ce concureaza cu firme precum Nokia, Samsung, Motorola si SonyEricsson in industria telefoanelor mobile, ar trebui sa beneficieze de popularitatea noilor telefoane high-end, precum modelul touch-screen "Viewty".

LG a vandut un record de 24,4 milioane telefoane mobile in primul trimestru din 2008, fata de 23,7 milioane in trimestrul al patrulea din 2007.

Marja operationala a profitului in primul trimestru din 2008 la telefoane mobile a fost de 15,9%, fata de 8,3% in trimestrul al patrulea din 2007 si 6,6% acum un an.

Venitul trimestrial a fost de 6,9 mii de miliarde woni, fata de 6,03 mii de miliarde woni acum un an.

Profitul operational in primul trimestru pe 2008 a fost de 564,2 miliarde woni, fata de 172,9 miliarde woni in aceeasi perioada din 2007.

Potrivit analistilor chestionati de Reuters, profitul net al LG in 2008 va creste cu 64%, la doua mii de miliarde woni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri