Liderul mondial in productia de telefoane mobile, Nokia, a anuntat luni ca a inceput un dialog "constructiv" cu statul regional german Renania de Nord-Westphalia, privind rambursarea subventiilor primite pentru fabrica de la Bochum, insa fara a confirma semnarea unui acord, transmite AFP, citat de NewsIn.
"Nokia s-a implicat intr-un dialog constructiv cu statul regional Renania de Nord-Westphalia, dar nu are nimic nou de spus", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al grupului finlandez, Brett Young.

El a refuzat sa confirme sau sa infirme informatia publicata de revista germana Focus, potrivit careia Nokia ar fi incheiat un acord cu acest land.

"Politica Nokia este de a nu comenta niciodata speculatiile", a spus el.

Statul regional solicita Nokia rambursarea a 60 de milioane de euro constand in subventii si dobanzi ale acestora, acordate grupului intre 1998 si 1999, cand a deschis fabrica de la Bochum, pe care o va inchide la sfarsitul lunii iunie.

Potrivit Focus, Nokia si autoritatile din landul Renania de Nord-Westphalia au incheiat un acord care prevede ca Nokia sa plateasca 30 de milioane de euro unui fond special numit "Growth for Bochum" (Dezvoltare pentru Bochum), destinat sa incurajeze venirea altor investitori in regiune.

Pe de alta parte, grupul Nokia a anuntat recent incheierea unui acord cu reprezentantii salariatilor fabricii de la Bochum, pentru plata catre acestia a unor indemnizatii de circa 200 de milioane de euro. Planul social priveste 2.300 de locuri de munca directe si alte cateva mii indirecte.

Numarul unu mondial in productia de telefoane mobile anuntase in ianuarie inchiderea fabricii de la Bochum pana la jumatatea anului, anunt care a provocat indignare in Germania, cu atat mai mult cu cat Nokia primise subventii de la statul german pentru deschiderea fabricii. Anuntul unor rezultate financiare record pentru 2007 a discreditat si mai mult grupul in Germania, unde o parte dintre consumatori au decis sa boicoteze marca.

Fabrica de la Bochum era ultima de telefoane mobile din Germania. Nokia a inlocuit fabrica din Germania cu una in Romania, la Jucu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri