Telemobil, furnizorul de servicii de telefonie mobile care opereaza reteau Zapp, va oferi acoperire 3G (2100 MHz) in 19 orase pana la sfarsitul lunii iunie, respectand astfel conditiile impuse de achizitia licentei, dar va lansa serviciile comerciale abia la toamna, potrivit CEO-ului Chris Bataillard (foto).
Operatorul ofera deja acoperire partiala in 11 din cele 19 orase, potrivit reprezentilor companiei. Primele orase complete din punct de vedere al acoperirii 3G, adica avand toate site-urile instalate si functionale, urmeaza sa intre in teste finale la sfarsitul saptamanii viitoare.

Lansarea comerciala a serviciilor 3G va reprezenta cresterea vitezelor de transfer pana la maximum 7,2 Mbs la descarcare si pana la 384 kbs la incarcare.

Pentru dezvoltarea retelei 3G, Zapp va schimba tehnologia CDMA 2000 pe tehnologia UMTS/HSDPA (High Speed Downlink Packet Access, echipamentele necesare retelei fiind furnizate de ZTE China, in urma unui contract a carui valoare nu a fost divulgata.

Reteaua care urmeaza a fi dezvoltata de Zapp in frecventa de 2100 Mhz va fi dedicata in exclusivitate furnizarii serviciilor de date, in timp ce reteaua existenta in 450 Mhz, care in acest moment furnizeaza atat servicii de date cat si servicii de voce, va fi extinsa. Bataillard a subliniat faptul ca dezvoltarea a doua retele paralele nu presupune costuri foarte mari, dar a evitat sa declare ce sume a investit compania in acest scop.

Pana la Craciun, compania va lansa pe piata intre 4 si 6 terminale pentru voce si circa trei modele destinate exclusiv serviciilor de date, astfel ca terminalele nu vor fi unele hibride.

Compania a mai anuntat si schimbari in echipa de management, Arda Arkun fiind numit Director de Marketing, iar Gunter Kegel in cel de Director de Vanzari.

Arda Arkun a detinut pozitia de Head of Business Development in Zapp Romania din 2003, cand s-a ocupat de dezvoltarea si implementarea strategiei de terminale mobile si de date.

Gunter Kegel este la al doilea sau contract cu Zapp, fiind parte a echipei de management in perioada 2003-2005 cand a detinut tot pozitia de Director de vanzari. In ultimii 3 ani, Gunter a lucrat ca si consultant in tehnici si strategii de vanzari pentru diferiti operatori de telecomunicatii.
Din pozitia de Director de vanzari, Gunter va superviza activitatile de vanzari din toate cele trei canale de vanzari: dealeri, magazine si vanzari directe.

Incepand cu 1 iunie operatorul va trece la tarifarea in euro. Rata de conversie pentru trecerea de la dolar la euro va fi calculata ca medie a cursurilor de schimb BNR pentru euro/leu si dolar/leu din ultimele 2 trimestre. Prima factura cu tarifele exprimate in euro pentru serviciile consumate in luna iunie va fi primita de catre abonatii Zapp in luna iulie 2008, 1 dolar fiind 0,6792 euro.

Compania nu a prezentat date financiare sau despre numarul de clienti, insa oficialii au precizat ca operatorul are un EBITDA pozitiv. Bataillard a declarat ca Zapp este in continuare al patrulea operator din punct de vedere al veniturilor. La jumatatea anului 2007 operatorul avea 500.000 de clienti, iar CEO-ul a declarat ca numarul acestora nu s-a schimbat foarte mult.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri