Romania, Turcia si unele dintre statele din Asia de Sud-Est se numara printre pietele cu cel mai mare potential de crestere in publicitatea online, a declarat Prashant Mehta, vicepresedinte pentru pietele emergente al furnizorului de servicii online Yahoo.
"Aceste piete se apropie de un moment capital. In aceste tari, gradul de penetrare a Internetului este de peste 20%”, a declarat Mehta, citat de Globe and Mail.

Publicitatea online din statele emergente reprezinta doar 2% din sumele totale cheltuite in acest sector, in comparatie cu peste 15% in Marea Britanie si 10% in Statele Unite.

Piata de publicitate online din Europa a atins in 2007 valoarea de 11,2 miliarde de euro, cu 4 miliarde mai mult decat in 2006, potrivit Interactive Advertising Bureau Europe (IAB).

Rata de crestere a pietei europene de publicitate interactiva a crescut anul trecut cu 40%, fata de cea americana care a avansat cu 26%, pana la o valoare neta de 14,5 miliarde de euro.

Mai mult de 130 de milioane de utilizatori ai Internetului folosesc serviciile Yahoo pe pietele emergente din Asia de Sud-Est, India si America Latina si 500 de milioane la nivel mondial.

Yahoo si-a luat primul angajament fata de piata din Romania prin numirea lui Bobby Voicu in functia de community manager. Pasii urmatori sunt cresterea awareness-ului local al produselor si lansarea Yahoo.ro, potrivit lui Darren Patterson, business development director, Yahoo Europe. Compania-gigant are planuri multe pentru o piata atipica: piata Instant Messenger.

“Romania este complet diferita fata de celelalte piete din regiune pentru ca avem aproape 90-95% cota din piata de instant messaging. Romanii iubesc Yahoo Instant Messenger! Parte din ceea ce va face Bobby va fi sa cladeasca pe asta”, declara recent Darren Patterson. Din acest punct de vedere, “claditul” inseamna cresterea in ritm cu cresterea pietei de Internet si mentinerea cotei de piata, ajunsa intr-un punct maxim, aproape imposibil de depasit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri