Compania Britcom System, detinuta in totalitate de catre omul de afaceri Ben Greig, actionar majoritar si in cadrul grupului Snack Attack, a realizat in prima parte a acestui an o cifra de afaceri de 1,8 milioane euro si estimeaza sa atinga, pana la finele lui 2008, dublul sumei obtinute in semestrul intai.
Astfel, compania prognozeaza obtinerea unei cifre de afaceri de 3,6 milioane de euro in 2008, fata de 2,5 milioane, cat afisase in 2007. Cifra reprezinta echivalentul unei cresteri procentuale de 35%.

Investitia intr-o fabrica complet utilata in Romania a fost justificata atat prin costurile reduse cu forta de munca, cat si prin gradul ridicat de specializare a inginerilor romani.

Produsele operate de companie provin din Marea Britanie si reprezinta atat retururi in termen de 30 de zile de la cumparare, precum si lichidari de stoc si produse expuse pe rafturile marilor retaileri. Acestea sunt colectate de catre furnizori si incredintate companiei Britcom pentru reciclare.

Compania reconditioneaza electrocasnice mici, precum fiare de calcat, roboti de bucatarie, aspiratoare, cafetiere, sub branduri de renume (Morphy Richards, Kenwood, Delonghi, Moulinex, Rowenta, Tefal, Krups, Panasonic, Philips). Acestea sunt trecute printr-un proces de productie unde se verifica din punct de vedere tehnic (electric si functional), se cosmetizeaza si se marcheaza ca fiind reconditionate, prin stantarea cu litera R pe spatele produsului.

Investitiile firmei sunt directionate in masuri de protectie a mediului. In prezent, Britcom System se afla in plin proces de implementare si certificare a unui sistem de management integrat calitate – mediu.

Peste cateva saptamani, intreaga operatiune se va muta intr-o noua locatie, care va permite companiei sa-si extinda capacitatea de productie la 60.000 de bucati lunar. In plus, pe langa liniile dedicate electrocasnicelor mici vor fi adaugate si linii specializate procesarii de produse de tip audio-video.

Britcom spera ca in 2009 sa isi urmeze targetul si sa realizeze o cifra de afaceri de 8,5 milioane de euro.

Totodata, compania urmareste sa se extinda printr-o investitie de aproximativ 300.000 de euro intr-o noua fabrica care va fi localizata in fostele uzine Faur. In noua locatie vor fi reconditionate telefoane mobile, LCD-uri, plasme sau DVD-uri.

"Unul dintre obiectivele noastre cele mai importante este sa ajutam Romania sa se conformeze cu normele referitoare la reciclarea produselor electronice si electrocasnice. Membra a CE, Romania trebuie sa subscrie normelor de mediu in vigoare. Astfel, rezidurile – produsele scrap care reprezinta aproximativ 15% din volumul total – sunt depozitate in spatiile proprii pana la finalizarea proiectului GREENWAY – o companie sora – care va recicla aceste deseuri. Britcom System & GreenWay vor deveni solutia completa si integrata pentru marile companii producatoare de echipamente electrice si electronice de a rezolva intr-un mod profitabil, dar ecologic problema produselor retur", declara Gina Ionescu, Sales & Marketing Director Britcom System.

In prezent, compania opereaza prin 20 distribuitori mari din Europa, Orientul Mijlociu si Africa de Nord, iar in Romania, magazinul online are 3.000 de clienti individuali.

Pe piata locala se comercializeaza doar produse care nu prezinta semne de utilizare si arata ca niste aparate noi, precum si echipamente care au mici defecte. Fiecare articol beneficiaza de un termen de garantie de un an, iar firma Britcom System asigura si service post garantie. Fiecare produs este complet – cu toate accesoriile originale, verificat din punct de vedere calitativ si livrat impreuna cu un adaptor electric pentru prizele europene.

Datorita specificului de produs reconditionat, pretul de vanzare al acestor produse este la jumatate din pretul de vanzare al produselor noi. Vanzarea produselor finite se face exclusiv in magazinul propriu online www.electro-bazar.ro si prin intermediul catorva distribuitori. Produsele reconditionate de catre compania Britcom System nu se regasesc pe rafturile hipermarketurilor din Romania. Toate produsele sunt insotite de ghid de utilizare in limba romana si de Declaratie de Conformitate. Peste 90% din productie este orientata catre export.

Compania a aparut pe piata in 1996 avand ca principal obiect de activitate reconditionarea de telefoane fixe. Datorita impactului major al telefoniei mobile, managementul firmei a decis in 2004 reorientarea catre importul si reconditionarea electrocasnicelor mici.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri