Steve Ballmer, directorul executiv al companiei Microsoft Corp, a declarat saptamana aceasta ca sectorul tehnologic si domeniul telecomunicatiilor inca mai pot fi privite cu optimism in lume, in ciuda problemelor de ordin economic pe care le-a intampinat de curand SUA.
“Industria americana nu este imuna la situatia economiei globale. Si, totusi, cu cat calatoresc mai mult... tinand cont de circumstantele actuale, observ ca oamenii pe care ii intalnesc de-a lungul globului sunt increzatori si optimisti in ceea ce priveste dezvoltarea pietei tehnologice”, a spus Ballmer, citat de presa internationala.

Compania mexicana America Movil este pregatita sa vanda pe piata din Brazilia iPhone-ul celor de la Apple, desi nu sunt asteptate cereri foarte mari pentru acest produs. Unitatea din Brazilia a America Movil a primit o comanda initiala de 30.000 de unitati iPhone, in conditiile in care la sfarsitul lunii iulie existau deja 100.000 de inscrisi care doreau sa comande gadgetul mobil.

De asemenea, studio-urile Walt Disney, Paramount, Twentieth Century Fox si Universal se asteapta sa obtina 1,1 miliarde dolari din sectorul digital al cinematografelor. Suma rezultata va reduce costurile si va permite dezvoltarea proiectiilor tridimensionale.

Gartner: Numarul abonatilor la servicii IPTV va creste cu 64% in 2008

Numarul abonatilor la platformele IPTV din toata lumea vor atinge pana la 19,6 milioane de utilizatori pana la sfarsitul acestui an, ceea ce inseamna o crestere de 64%, conform estimarilor analistilor Gartner.

Castigurile obtinute din serviciile de televiziune prin Internet vor atinge 4,5 miliarde dolari, cu 93,5% mai mult fata de anul trecut, Europa de Vest fiind zona care a atras numarul cel mai mare de utilizatori, iar America de Nord reprezentand piata care a adus cele mai mari castiguri serviciilor de IPTV.

Telefonul lansat de Google se bucura de succes, insa aparitia sa ar fi putut fi mai bine primita de catre public. Insa, desi Google nu a reusit sa atraga la fel de multi utilizatori ca Apple, consumatorilor care folosesc androidul lansat de Google nu doar pentru a vorbi la telefon, li se ofera mai mult decat li s-ar putea oferi daca utilizeaza un iPhone.

MySpace a reusit sa semneze un acord cu cele mai importante case de discuri din Statele Unite pentru a furniza utilizatorilor sai muzica si pentru a le oferi posibilitatea de a comunica cu trupele lor favorite.

MySpace, cea mai mare retea sociala din lume, a anuntat saptamana aceasta ca a incheiat un joint-venture cu patru mari case de discuri din SUA, pentru a concura astfel magazinele iTunes ale Apple. MySpace Music este creat in asa fel incat sa atraga un numar cat mai mare de utilizatori, carora li se ofera posibilitatea de a asculta muzica gratuit, de a avea acces la cataloage de muzica sau de a achiztiona bilete la concerte sau alte produse ale grupurilor muzicale preferate.

Visa planuieste sa ofere anumite servicii celor care folosesc telefoanele marca Google Android (de exemplu, atunci cand cardul de credit al unui anumit utilizator este folosit, Visa trimite alerte pe telefonul mobil). Reteaua de carduri de credit va da drumul acestor servicii incepand cu luna octombrie, pentru cel mai mare producator de telefoane mobile, Nokia. Telefonul mobil 6212 va fi vandut clientilor Nokia cu diverse optiuni, printre care se numara si cele de efectuare a platilor electronice sau a transferurilor de bani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri