ElectroFun va avea o crestere de aproape 100% a comenzilor in ultimele luni ale lui 2008 fata de trimestrul 4 al anului trecut, crestere sustinuta de campaniile promotionale, oferte, dar si de sezonul favorabil cumparaturilor si cadourilor, dupa cum a declarat, pentru Wall-Street, Madalin Durca (foto), director de marketing ElectroFun.ro si PCfun.ro.

ElectroFun.ro, primul magazin online dedicat exclusiv echipamentelor electronice si electrocasnice, a atins in primul an de la lansare un milion de vizitatori, conform trafic.ro, ceea ce il claseaza drept cel mai popular magazin online specializat in electronice si electrocasnice.

ElectroFun.ro estimeaza pentru aceasta luna depasirea unui numar de 100.000 de vizitatori, reusind astfel sa atinga cea mai mare rata de crestere de la luna la luna in primul an de existenta - de 51%. In luna septembrie, magazinul a fost accesat de 72.468 de vizitatori, succes ce s-a datorat unei strategii bazate pe oferte si promotii, cele mai bune servicii si preturi foarte accesibile.

"Ne asteptam ca in aceasta luna sa depasim 100.000 de vizitatori, devenind astfel cel mai accesat magazin online specializat pe aceasta categorie. Acest succes vine ca urmare a ofertelor curente, parteneriatelor exclusive cu anumiti producatori, lansarii de noi produse, dar si usurintei de a comanda in patru pasi", a afirmat Durca.

In ceea ce priveste cota de piata detinuta de magazinul online, vorbind strict de segmentul electronicelor, directorul de marketing al companiei sustine ca, in online, cota de piata ElectroFun este de 10%, practic in acest moment magazinul fiind cel mai diversificat pe acest segment.

Sectiunea cel mai des accesata de consumatori este cea dedicata produselor electronice, in special televizoarele LCD, produsele pentru bucatarie si cele de ingrijire personala. Clientii pot alege dintr-o gama larga de produse si brand-uri, din aproape 6000 de produse electronice si electrocasnice.

Electrofun beneficiaza de aceeasi platforma logistica ca si PCfun, astfel ca o parte a investitiilor se fac intr-o singura directie, dar cu valoare pentru ambele magazine, dupa cum a mentionat Durca. Investitia de 2 milioane dolari anuntata in vara acestui an de catre presedintele PCfun, Marius Ghenea, a fost investita, treptat, in zona de logistica, stocuri si marketing, 20% din totalul investitiilor de marketing mergand in promovarea Electrofun.

Pe piata online a electronicelor si electrocasnicelor, ElectroFun.ro este in acest moment magazinul cel mai diversificat pe acest segment. Evaluarea pietei online de electronice si electrocasnice devine mai dificila in conditiile in care sunt mai multe retele mari, traditionale, care au activitati si in mediul de vanzari online, fiind modele mixte, care imbina magazinele traditionale cu vanzarea online. In plus, decizia de cumparare este de cele mai multe ori una de familie si nu individuala, de aceea in mediul online este mult mai greu sa aduni o familie in fata calculatorului pentru a alege produsele din oferta magazinului.

ElectroFun.ro este primul site de comert online adresat exclusiv echipamentelor electronice si electrocasnice, lansat la inceputul lunii octombrie 2007 si operat de catre FiT Distribution, companie care gestioneaza si PCfun.ro. ElectroFun.ro este un magazin online cu 6000 de produse active si parteneri precum AEG, Arctic, Beko, Braun, Bosch, Chicco, Electrolux, Grundig, Grup Seb, Hotpoint Ariston, Indesit, Kenwood, Krups, Moulinex, Panasonic, Philips, Rohnson, Rowenta, Samsung, Siemens Tefal, Vortex, Whirlpool, Zanussi etc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri