Vanzarile de telefoane tip smartphone inregistreaza cele mai slabe cresteri din toate timpurile, rata de crestere scazand la 11,5% in cel de-al treilea trimestru al 2008 si este de asteptat sa scada in continuare, potrivit unui studiu efectuat de Gartner, citat de itnews.com.

Potrivit Gartner, cresterea vanzarilor de telefoane smartphone a ajuns la 11,5% in al treilea trimestru din 2008 si este de asteptat sa continue sa scada, aproape 36,5 milioane de smartphone-uri fiind expediate in intreaga lume, in aceeasi perioada.

"Actualul climat economic influenteaza in mod negativ vanzarea dispozitivelor high-end si ne asteptam ca piata de telefoane smartphone sa continue sa creasca, dar intr-un ritm mult mai lent. Desi principalii operatori de telefonie mobila subventioneaza din ce in ce mai multe smartphone-uri pentru a le oferi la preturi mai mici, obliga utilizatorul la un contract de doi ani, cu un plan de rate lunare care sunt inca prea scumpe pentru beneficiar", a declarat Roberta Cozza, analist principal la Gartner.

Potrivit Gartner, Nokia a inregistrat o scadere a vanzarilor de trei procente, comparativ cu anul trecut. Totusi, compania a livrat 42,4% din totalul global, dar a inregistrat probleme, neavand un telefon smartphone cu ecran touch-screen pe piata, care sa faca diferenta. N97, smartphone-ul cu ecran tactil de la Nokia si contracandidatul iPhone-ului de la Apple, este programat pentru intrarea pe piata la jumatatea anului viitor.

Performantele in scadere ale Nokia au afectat de asemenea si Symbian, sistemul de operare ale telefoanelor smartphone Nokia, avand ca rezultat scaderea cotei de piata a sistemului de operare mobil cu 50%, pentru prima data. Gartner estimeaza ca Symbian-ul va continua sa scada in popularitate.

Potrivit Gartner, Apple a inregistrat cresteri la vanzarile de telefoane smartphone de 300%, devenind astfel cel de-al treilea mare furnizor de pe piata.

Research in Motion (RIM) a avut de asemenea un trimestru bun, cu cresteri ale vanzarilor de peste 80%. Potrivit Gartner, smartphone-ul BlackBerry Storm va impulsiona vanzarile si are potentialul de a deveni un produs major pentru compania canadiana.


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Dependent(a) de smartphone? Cum sa iti monitorizezi comportamentul