Mai mult de un sfert dintre gospodariile din Romania aveau, in 2008, acces la reteaua de internet acasa, iar 88,1% dintre acestea se gaseau in mediul urban, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Comparativ cu anul 2007, anul trecut ponderea gospodariilor cu acces la internet a crescut, pe total, de la 20,5% la 27,3%, iar in mediul rural aceasta aproape s-a triplat, de la 3% la 8%.

Potrivit INS, in profil teritorial, in 2008, conectarea la internet a fost mai extinsa printre gospodariile din regiunea Bucuresti-Ilfov (45,7% aveau acces la internet de acasa), fiind urmata la mare distanta de regiunea Vest (28,7%) si regiunea Sud-Est (28,5%). Regiunile Nord-Est si Sud-Muntenia au inregistrat cele mai mici ponderi in ceea ce priveste conectarea la internet de acasa, 21,3% si, respectiv, 21,9%.

Dupa statutul ocupational al capului gospodariei, cele mai mari ponderi ale celor care se conecteaza la internet sunt in randul gospodariilor de patroni (73,5%) si de salariati (47,8%), in timp ce cea mai mica proportie se gaseste la lucratorii pe cont propriu (6%).

In ceea ce priveste marimea unitatii, circa doua din cinci gospodarii cu trei sau patru persoane sunt conectate la internet acasa, pe cand in randul gospodariilor cu o persoana, doar una din zece. Aceeasi situatie se intalneste in cazul gospodariilor care detin un PC, existand o corelatie intre numarul de persoane si interesul crescut pentru conectare la reteaua internet, determinat, intr-o mare masura, de prezenta copiilor.

Din studiul INS mai rezulta ca, pe masura cresterii nivelului de pregatire a capului de gospodarie, creste si interesul pentru exploatarea acestui mijloc de cunoastere. Dintre gospodariile conduse de persoane cu nivel de instruire universitar, trei sferturi sunt conectate la internet, iar intre cele conduse de persoane care au absolvit studiile liceale, circa doua din cinci au aceasta tehnologie informationala. Intre gospodariile ale caror cap de gospodarie are nivel de instruire gimnazial, doar una dintre zece este conectata la internet.

Aproape trei sferturi din gospodarii nu au acces la Internet acasa, iar acest lucru se poate explica in anumite circumstante si din lipsa posibilitatii financiare. Potrivit INS, cei care nu au internet acasa au prezentat ca argument diferite motive, printre cele mai frecvente numarandu-se costul prea scump al echipamentului si costul de acces prea ridicat.

Aceasta situatie se intalneste cu precadre in cazul gospodariilor de someri, lucratori pe cont propriu, salariati. Exista si situatii in care s-a declarat ca nu exista nevoia conectarii la internet sau ca nu doresc (gospodariile de pensionari si de lucratori pe cont propriu). O pondere destul de importanta o reprezinta cei care au acces in alta parte (gospodariile de elevi/studenti, patroni si cele de salariati) sau cei care declara ca le lipseste indemanarea (gospodariile de lucratori pe cont propriu, patroni si pensionari).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri