Parlamentul European a aprobat definitiv, inca de la prima lectura, reducerea incepand din 1 iulie 2009 a tarifelor percepute pentru trimiterea de SMS-uri si folosirea internetului intr-o retea de telefonie straina din alta tara membra decat cea de origine, potrivit site-ului institutiei.
Eurodeputatii au adoptat in sedinta plenara cu 626 de voturi pentru, 22 impotriva si noua abtineri un compromis la care se ajunsese cu guvernele Uniunii Europene asupra tarifelor de roaming. Principala prevendere a textului este ca un SMS trimis dintr-un alt stat membru decat cel de origine sa coste 11 eurocenti fara TVA, incepand de la 1 iulie, fata de 28 de eurocenti cat costa in medie in prezent.

Pentru serviciile de internet mobil (descarcare, e-mail), tariful practicat intre operatori va fi limitat la inceput la 1 euro fara TVA de megabyte descarcat, fata de 1,68 in medie in prezent. Operatorilor le revine apoi obligatia de a reflecta aceasta reducere in preturile aplicate consumatorilor.

Noul text prevede si un mecanism de intrerupere automata a tranferului de date la atingerea unei anumite sume, pentru a evita surprize neplacute la primirea facturii.

In ceea ce priveste apelurile telefonice, la care tarifele de roaming sunt limitate inca din vara anului 2007 si vor continua sa scada pana in 2011, operatorii vor trebui sa factureze la secunda, dupa prima jumatate de minut vorbita.

Noile reglementari intra in vigoare la 1 iulie 2009, dupa adoptarea raportului PE elaborat de romanca Adina-Ioana Valean.

"Tarifele excesive ridica obstacole practice in calea liberei circulatii si in calea comunicarii intre cetatenii europeni. Eliminarea acestor obstacole reprezinta unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene si unul dintre obiectivele mele personale ca parlamentar european" a declarat raportoarea PE Adina-Ioana Valean in cadrul dezbaterii parlamentare din 21 aprilie 2009, potrivit unui comunicat al PE.

"Actualul regulament este necesar pentru micul intreprinzator aflat in vizita de afaceri care trebuie sa comunice cu colaboratorii de acasa pentru a rezolva o problema. Este important pentru jurnalistul care trimite prin e-mail o stire direct de la locul evenimentului, este important pentru tanarul care trimite un mesaj text iubitei sale, este important pentru lucratorul din strainatate care doreste sa auda la telefon vocea copiilor sai. Toti acesti cetateni europeni au platit si inca platesc adesea de trei sau patru ori mai multe pentru a folosi telefonul mobil doar pentru ca se afla la cativa kilometri de propria tara, chiar in interiorul spatiului comunitar. Prin intermediul regulamentului pe care il vom adopta maine preturile excesive vor fi eliminate", mai spusese Valean.

Noile plafoane de tarifare pentru apeluri in roaming

Compromisul la care s-a ajuns nu reglementeaza tarifele preturilor in roaming, care au fost stabilite de UE, ci stabileste plafoane sub nivelul carora operatorii au posibilitatea de a concura, oferind preturi mai mici. Operatorii de telefonie mobila pot calcula in modul urmator pretul convorbirilor telefonice in sistem de roaming:

- de la 1 iulie 2009: maximum 0,43 € pe minut (fara TVA) pentru efectuarea unui apel si maximum 0,19 € (fara TVA) pe minut pentru primirea unui apel;

- de la 1 iulie 2010: maximum 0,39 € pe minut (fara TVA) pentru efectuarea unui apel si maximum 0,15 € (fara TVA) pe minut pentru primirea unui apel;

- de la 1 iulie 2011: maximum 0,35 € pe minut (fara TVA) pentru efectuarea unui apel si maximum 0,11 € (fara TVA) pe minut pentru primirea unui apel.

Potrivit textului de compromis, incepand cu 1 iulie 2009, dupa primele 30 de secunde operatorii de telefonie mobila trebuie sa factureze convorbirile telefonice la secunda.

Servicii mai avantajoase pentru roaming-ul de date

Referitor la transmiterea de mesaje (sms), incepand cu 1 iulie 2009 pretul maxim al unui mesaj urmeaza sa fie 0,11€ (fara TVA).

Alte servicii de date in roaming, precum trimiterea de emailuri si imagini sau navigarea pe internet prin telefonul mobil sau calculatorul portabil, vor fi reglementate la nivel en gros. Aceasta inseamna ca va exista un plafon superior al pretului pe care un operator le aplica operatorului gazda al clientului care utilizeaza serviciile de roaming, pret calculat in functie de kilobyte:

- de la 1 iulie 2009: maximum 1 € / megabyte (fara TVA);

- de la 1 iulie 2010: maximum 0,80 € / megabyte (fara TVA);

- de la 1 iulie 2011: maximum 0,50 € / megabyte (fara TVA).

Pentru a preveni socul unei facturi excesiv de mari, incepand cu 1 martie 2010, clientii serviciilor de roaming vor putea sa opteze, in mod gratuit, pentru o limita maxima a pretului facturii. Aceasta limita ar putea fi stabilita la nivelul de 50 € (fara TVA) sau volumul de date aferent.

Potrivit compromisului, incepand cu 1 iulie 2010, aceasta limita se va aplica tuturor clientilor care nu s-au exprimat pentru o alta optiune.
Operatorii de telefonie mobila vor fi obligati sa avertizeze clientii daca acestia au atins 80% din limita impusa. Odata ce aceasta limita a fost atinsa, se va trimite o noua notificare in care se indica procedura ce trebuie urmata daca clientul doreste sa utilizeze in continuare serviciile pentru roaming-ul de date. In cazul in care clientul nu raspunde, operatorul va putea sista serviciile de roaming.

SMS-urile cu tarif de roaming ce se transmit odata ce consumatorul intra intr-o retea straina vor contine si o referire la numarul unic de urgenta 112.

Revizuirea in 2011

La initiativa deputatilor europeni, Comisia Europeana va reevalua pana cel mai tarziu la mijlocul anului 2011, printre altele, "gradul in care consumatorii au beneficiat datorita reducerilor de preturi la serviciile de roaming", precum si situatia concurentiala a operatorilor mai mici, independenti sau intrati recenti pe piata. In plus, i se solicita Comisiei Europene sa evalueze si alte metode in afara de reglementarea de pret, in vederea crearii unei piete interne competitive pentru serviciile in roaming.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri