Dupa ce 75% dintre actionarii Flamingo International au votat pentru capitalizare suplimentara si, implicit, impotriva dizolvarii grupului, incepe ofensiva: al doilea operator al pietei locale de electronice, electrocasnice si IT&C are pregatit un plan de dezvoltare pentru viitor si de trecere cu bine peste perioada de criza.
Electro-retailer-ul anunta, saptamana trecuta, ca va emite obligatiuni de 29 milioane de lei (6,8 milioane euro), cu scadenta la cinci ani, daca actionarii companiei vor aproba acest lucru.

Compania a obtinut votul a 75% dintre actionarii prezenti la Adunarea Generala de ieri pentru o emisiune de obligatiuni care va aduce un capital suplimentar de pana la 7 milioane euro, destinat dezvoltarii viitoare a grupului si trecerii cu bine peste perioada de criza.

In prima faza, obligatiunile emise ar urma sa fie oferite spre subscriere actionarilor existenti la 2 septembrie 2009, pentru a-si exercita dreptul de preemptiune, acestia putand subscrie obligatiunile proportional cu actiunile pe care le detin, in perioada de preemptiune.

Flamingo se afla de ceva vreme in discutii avansate si cu bancile partenere pentru a extinde liniile actuale de finantare a capitalului de lucru, in sensul ca grupul va putea obtine o suplimentare a creditelor, care sa sustina dezvoltarea companiei.

In plus, compania a inceput sa poarte discutii si cu furnizorii, pentru reesalonarea datoriilor si pentru sustinerea unor stocuri noi, precum si cu proprietarii de spatii comerciale, pentru renegocierea chiriilor (acest lucru se intampla deja de la inceputul anului), au spus reprezentantii companiei.

“Avem un plan in derulare pe toate directiile. Un rol esential alaturi de actionari si banci il joaca furnizorii de produse si proprietarii de spatii comerciale, care trebuie sa sustina planul de redresare a companiei propus de management si acceptat de catre actionari”, declara Stefan Treiber (foto), CEO Flamingo International.

Atragerea de capital suplimentar se va realiza in doua etape. In prima faza, Flamingo International va atrage de la actionarii actuali si, ulterior, de la posibilii noi actionari, suma de 7 milioane euro, destinata sustinerii business-ului in aceasta perioada.

“Actionarii au facut primul pas in directia revigorarii companiei. Asteptam acum ca si bancile partenere, alaturi de furnizori si de proprietarii de spatii comerciale sa contribuie la planul managementului de accelerare a devoltarii Flamingo”, declara Dragos Cinca, actionar principal al Flamingo International.

In final, pe langa obiectivele principale propuse de actionari, vor mai fi luate si alte cateva masuri, la fel de importante. In acest sens, vor fi inchise magazinele neprofitabile, vor fi reduse si optimizate costurile, precum si suprafata neta de vanzare raportata la numarul de magazine.

Cel mai mare actionar al Flamingo este Daniel Cinca, cu o detinere de 25,2% din capital, in vreme ce omul de afaceri Dan Adamescu detine prin intermediul firmelor Nova Trade si Astra 17,54% din actiuni. De asemenea, fondul de investitii QVT are o participatie de 22%, iar Alexandru Ion Tiriac controleaza 5,12%.

Grupul Flamingo International activeaza pe piata din Romania din 1994, fiind axat pe comertul de produse IT&C, electronice si electrocasnice.

Flamingo International (FLA) are in prezent un capital social de 77,91 milioane lei, divizat in 779,05 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Compania are o valoare de piata de 20,88 milioane lei (4,95 milioane euro), potrivit cotatiei de 0,0268 lei, stabilita in sedinta bursiera de vineri.

Citeste si Flamingo: Retailul de electroIT ar putea reveni in 3-4 ani la valoarea din 2008

Luna iulie a fost cea mai buna pentru Flamingo, in aceasta perioada compania inregistrand vanzari cu 30% mai mari fata de iunie, insa la o valoare cu 40-50% mai mica fata de aceeasi perioada a anului trecut.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri