Integratorul si distribuitorul local de sisteme IT Maguay Impex a inregistrat in primul semestru al acestui an afaceri de 7 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 40% fata de aceeasi perioada a anului trecut, un factor important al evolutiei fiind vanzarile in crestere pe segmentul de laptopuri si desktopuri.
Dupa ce in primele trei luni ale acestui an compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,5 milioane euro, cu 25% mai mare decat in perioada similara a lui 2008, pentru perioada ianuarie-iunie, Maguay a anuntat afaceri de 7 milioane de euro, fata de 5 milioane euro in acelasi interval al anului trecut.

“Cifra de afaceri se explica prin cresterea pe care am avut-o pe segmentul desktop dar si pe cel de laptopuri. Practic in primul semestru din 2008, eram inca la inceput in zona de notebookuri, drept urmare vanzarile nu au fost foarte relevante in prima jumatate a anului trecut”, a declarat, pentru Wall-Street, Eduard Pughin directorul operational al companiei care face parte din grupul Maguay.

In primul semestru din 2009, vanzarile de laptopuri au fost de patru ori mai mari fata de anul trecut, crescand de la 400 de unitati in ianuarie-iunie 2008 la 1.700 de exemplare in S1 2009. Pe de alta parte, desktopurile, care sunt totodata si cele mai bine vandute produse ale companiei, au inregistrat o majorare a vanzarilor la 5.100 unitati in primul semestru din 2009, fata de 4.000 in aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru 2009, Pughin isi propune o crestere a cifrei de afaceri de 25% fata de 2008 cand compania a inregistrat aproximativ 8,5 milioane de euro.

Cele mai importante segmente in businessul firmei sunt integrarea de sisteme de calcul, laptop-uri si servere (50%), import si distributie (25%) si implementarea de solutii la cheie (25%).

Potrivit Ministerului de Finante, anul trecut, Maguay Impex a inregistrat un profit net in jurul a 135.000 de euro, fata de 51.000 de euro in 2007.

“Valoarea profitului pe primul semestru din 2009 este satisfacatoare, avand in vedere mediul economic inconjurator”, a spus Pughin, refuzand sa precizeze valoarea acestuia.

In 2008, grupul Maguay, format din companiile Maguay Impex, Maguay Computers, Maguay International si Maguay Technology a inregistrat o cifra de afaceri de 8,8 milioane de euro, fata de 6,5 milioane de euro in 2007 si un profit in jurul a 330.000 de euro, comparativ cu aproximativ 300.000 de euro in 2007.

Anul trecut, grupul care are sediul in Bucuresti si filiale la Targoviste, Ploiesti, Constanta, si Brasov a avut 55 angajati, iar in momentul de fata are aproximativ 60.



Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri