SAP, cel mai mare producator mondial de software pentru afaceri, a inregistrat in 2008 pe piata locala o cota de 22,7%, situandu-se astfel pe primul loc pe segmentul de software si servicii de business, potrivit companiei de consultanta International Data Corporation (IDC).

Anul trecut, piata de software si servicii de business a fost de aproximativ la 90,89 milioane dolari (62,2 milioane euro), cu 21.9% mai mult decat in 2007, liderul fiind SAP Romania, care a inregistrat o cota de aproximativ 22,7%, conform datelor IDC, ceea ce inseamna ca SAP Romania a avut anul trecut venituri de 20,6 milioane de dolari (14,1 mil. euro) doar din soft si servicii

SAP are aproximativ 300 de clienti, printre care cei mai cunoscuti Petrom, E.ON Gaz, Transgaz, Arabesque, Electrica, Vel Pitar, Electroconat, Ambient, Imsat Muntenia, Sytropan, Alexandrion, Albalact si Titan Mar.

„Strategia noastra de dezvoltare se bazeaza pe segmentul companiilor medii pentru care am dezvoltat atat solutii specifice, o strategie de implementare care raspunde cerintelor acestor companii, dar si o retea de parteneri care aduce aceste solutii la indemana companiilor locale”, a declarat Valentin Tomsa, director general al SAP Romania, compania lansata pe piata locala in 2002.

SAP este cel mai producator mondial de software pentru afaceri, cu peste 43.400 de clienti in mai mult de 120 de tari.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri