In primele noua luni ale acestui an, aproximativ 1.000 de persoane si 230 de societati au fost verificate in cazul utilizarii unor programe de calculator fara licenta sau a distribuirii de software pirat, a declarat comisarul-sef Dan Bucur.

Prejudiciul adus de piratarea software in urma controalelor efectuate de Politia Romana, in colaborare cu organizatia non-profit BSA, in perioada ianuarie-septembrie, a ajuns la aproximativ 3,5 milioane euro.

In acest an au avut loc doua condamnari ale unor persoane juridice pentru incalcarea drepturilor de autor. De asemenea, in aceasta perioada au fost emise amenzi de peste 20.000 de euro, in urma carora administratorii respectivelor companii au primit sentinta de inchisoare cu suspendare.

Potrivit lui Dan Bucur, directorul Directiei de Investigare a Fraudelor, din cadrul IGPR, in perioada aprilie-septembrie 2009, politistii au ridicat mai mult de 36.000 de discuri optice, continand produse software pirat. De altfel, in 2009, au fost pronuntate 30 de hotarari penale de condamnare de catre instante, stabilindu-se vinovatia persoanelor care au incalcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, sanctionarea lor si obligarea la plata de despagubiri civile fata de titularii drepturilor de autor.

O importanta companie din Mangalia, specializata in proiectarea si construirea de nave, care face parte dintr-un lant international, a fost verificata de politistii constanteni, iar in urma descinderilor au fost descoperite programe pentru calculator in valoare de 765.000 euro, pentru care reprezentantii societatii nu au putut prezenta licente valabile.

De asemenea, in judetul Timis, membrii BSA au formulat plangere penala si o cerere de despagubiri in valoare de 240.000 euro pentru o persoana fizica ce producea si distribuia discuri optice la scara larga. In ultimul an, politistii au ridicat mai mult de 36.000 de discuri optice care prezentau caracteristicile unor produse pirat.

De asemenea, organizatia Business Software Alliance a anuntat ca actiunea autoritatilor a dus la scaderea pirateriei cu 2%, in 2008, ajungand la 66% dintr-o piata software estimata la 380 milioane euro.

In cadrul tarilor din fostul bloc comunist, Romania se afla la un nivel mediu, in timp ce in comparatie cu celelalte tari europene tara noastra are un grad ridicat de piraterie. Totusi, la nivel local s-a inregistrat un trend descrescator al incalcarii drepturilor de autor, in timp ce in Europa pirateria a crescut constant pana la 35%. La nivel mondial aceasta pondere a crescut de la 38%, in 2007, la 41% anul trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri