Furnizorul de servicii Internet pentru sectorul business iNES IPTV a cumparat, pentru suma de 1,5 milioane euro, compania DigiSign, furnizor de certificate digitale si servicii aditionale.
“Achizitia DigiSign este urmarea fireasca a dezvoltarii iNES Group in domeniile conexe telecomunicatiilor. Vrem sa oferim clientilor nostri, solutii complete IT, de la internet sau data center, pana la semnatura electronica sau IPTV”, Silviu Sabau, CEO al iNES Group.

Conform declaratiilor oficiale, tranzactia se situeaza in jurul valorii de 1,5 milioane euro.

DigiSign isi va pastra numele in urma acestei preluari si va oferi in continuare servicii de securizare a mediului electronic precum semnatura electronica, certificate de server sau marcare temporala.

DigiSign este o companie infiintata in 2005 care in 2008 avea opt angajati, afaceri in jurul a 770.000 de euro si un profit de 1.300 de euro potrivit datelor Ministerului de Finante.

Cu ajutorul semnaturii electronice se pot face tranzactii online, se pot depune formulare la principalele institutii publice (ANAF, Registrul Comertului, SEAP, ITM, etc), se pot trimite emailuri in deplina siguranta sau se pot securiza serverele web. In Romania, semnatura electronica este folosita de circa 5.000 de firme si de aproximativ 50.000 de utilizatori individuali.

iNES Group, ca operator de telecomunicatii din Bucuresti, ofera servicii business: acces dedicat prin fibra optica, IP/VPN, telefonie fixa, Data Center (colocare, servere dedicate). Pentru clientii din segmentul rezidential, iNES ofera televiziune digitala prin fibra optica, inclusiv transmisie de canale HD.

Citeste si iNES IPTV trece pe profit, dupa investitii de 2 mil. euro. Ce urmeaza?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri