Pentru primul semestru al acestui an, veniturile PayPoint Romania au reprezentat 13,62% din veniturile operatorului de plati cash si online, potrivit reprezentantilor companiei.
Activitatea PayPoint Romania consta in principal in oferirea de servicii de colectare a platilor in numerar pentru facturi, precum si servicii de incarcare electronica a cartelelor preplatite pentru operatorii de telefonie mobila si de televiziune prin cablu.

In prima jumatate a anului financiar 2009-2010, compania a raportat pentru Romania venituri nete in crestere cu 12% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, precum si cresterea numarului de puncte de plata ce poarta sigla PayPoint cu 13%.

La nivel local, compania a lansat oficial serviciul de plata a facturilor in numerar sub brand propriu in august 2008, extinzandu-si portofoliul de clienti prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din sectoare diferite, printre care cel al telecomunicatiilor, al serviciilor financiare si de asigurari si al utilitatilor.

“Prioritatea noastra pentru urmatoarea perioada continua sa fie extinderea retelei de puncte de plata PayPoint prin cresterea numarului de retaileri si incheierea de noi parteneriate pentru colectarea de plati pe piata din Romania. Planurile noastre includ extinderea retelei pana la 2.900 de puncte de plata PayPoint la nivel national pana la sfarsitul acestui an financiar – 31 martie 2010”, a declarat Mugur Dogariu (foto), managing director PayPoint Romania.

In primul semestru s-au efectuat aproape 2 milioane de tranzactii de plati facturi. "De curand am anuntat procesarea a 3 milioane de tranzactii de la lansarea serviciului PayPoint in Romania", a adaugat Dogariu, pentru Wall-Street.

In prezent, PayPoint are incheiate contracte cu 29 de clienti importanti din domeniul telecomunicatiilor, al utilitatilor si al serviciilor financiare, dintre care 21 sunt contracte pentru servicii de colectare plati facturi.

Compania opereaza in Romania plati in numerar si incarcare electronica in peste 5.000 de locatii.

"In prezent avem o retea de peste 5.700 de puncte de vanzare, 2.260 de puncte ofera servicii de plati facturi, rate si incarcare electronica sub brandul PayPoint, iar 3.500 ofera exclusiv serviciul de incarcare electronica", spune managing director-ul PayPoint Romania.

In prezent, compania a dezvoltat in Romania parteneriate cu aproape toti furnizorii principali de utilitati si servicii, si va continua sa investeasca atat in dezvoltarea retelei, cat si in portofoliul de servicii oferite.

"Rezultatul nu poate fi decat majorarea volumelor de tranzactii si cresterea profitului prin marirea cotei de piata si a retelei de clienti. Avand in vedere caracteristicile pietei, cu o evolutie dificil de previzionat, putem doar afirma ca operatiunile de colectare a platilor in numerar vor continua sa creasca, pentru a atinge pe viitor valoarea de 5 miliarde de operatiuni anual", arata Mugur Dogariu.

PayPoint plc a raportat venituri totale de 96,4 milioane lire sterline (108,39 milioane euro), in scadere cu 12% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Scaderea a fost generata de tendinta descrescatoare a volumului de tranzactii de incarcare electronica, rezultata in principal din politica operatorilor de telefonie de a oferi timpi mai mari de convorbire pentru acelasi pret sau pentru un pret inferior.

Compania a raportat un profit operational in crestere de 14,7 milioane lire sterline (16,52 milioane euro), cu 3% mai mult comparativ cu anul anterior.

"Profitul operational inregistrat de PayPoint la jumatatea acestui an este peste asteptarile pietei, in pofida mediului economic dificil", a declarat David Newlands, presedinte al companiei.

Ar trebui subliniat faptul ca scaderea veniturilor totale nu este corelata in mod direct cu o scadere a profitului operational, dupa cum cresterea profitului operational nu indica neaparat o crestere a veniturilor totale.

"In acelasi timp, trebuie sa tinem seama si de tendinta descrescatoare a volumului de tranzactii de incarcare electronica, rezultata in principal din politica operatorilor de telefonie de a oferi timpi mai mari de convorbire pentru acelasi pret sau pentru un pret inferior, care a afectat mai ales operatiunile din Romania si Irlanda. De asemenea, mentionam ca fata de aceeasi perioada a anului trecut, tranzactiile au crescut cu 7,7 milioane, iar 23% dintre aceaste tranzactii s-au realizat in Romania", spune reprezentantul companiei in Romania.

Compania britanica PayPoint plc, care detine PayPoint Romania, inregistreaza, pe langa veniturile obtinute din serviciile de plata in numerar a facturilor si incarcare electronica, si venituri din operarea unei retele de terminale de ATM, a unei retele de servicii securizate de plata pentru carduri de debit si de credit, precum si din operarea Collect+, serviciu de colectare si livrare a coletelor in magazinele ce comercializeaza bunuri de larg consum in Marea Britanie, in parteneriat cu Home Delivery Network Limited.

Numarul de tranzactii operate a crescut cu 1% comparativ cu primul semestru al anului trecut, in timp ce valoarea totala a tranzactiilor a crescut de la nivelul de 4 miliarde de lire sterline la valoarea de 4,4 miliarde lire sterline. In acelasi timp,
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri