Fostul prim-ministru libanez Rafic Hariri a fost ucis ieri la Beirut intr-un atentat devastator cu bomba. Primele date par sa ateste ca atacul a vizat direct coloana cu care se deplasa oficialul. O garda de corp a lui Hariri si surse medicale au confirmat moartea acestuia.

Conform postului libanez de televiziune LBC, alti doi fosti ministri, Samir al-Jisr si Bassel Fleihane, si-au pierdut viata in carnagiul din capitala tarii. Martorii sustin ca au vazut cel putin zece cadavre in perimetrul exploziei ce a provocat distrugeri pe o arie extrem de extinsa si un crater adanc de aproape cinci metri. Pana la inchiderea editiei, mass-media libaneza mentiona un bilant de noua morti, in afara de Hariri, si peste o suta de raniti. La cateva ore dupa producerea exploziei, atentatul nu fusese revendicat.

Produsa putin dupa ora locala 13.00, deflagratia a incendiat peste 20 de vehicule si a devastat fatada renumitului Hotel St. George. Alte doua cladiri situate tot pe malul Mediteranei - o banca britanica si Hotelul Phoenicia - au fost, de asemenea, grav avariate. Civilii si pompierii au sarit imediat in ajutorul victimelor, inclusiv a unui barbat in flacari, care, intr-o scena de cosmar, se chinuia sa se elibereze prin fereastra portierei vehiculului in care se afla. "Nu am mai asistat la o teroare de asemenea proportii de la zilele intunecate ale razboiului civil", a relatat de la fata locului corespondentul CNN.

Cu ochii pe Siria

Agresiunea a declansat imediat temerea ca Libanul, tara linistita, dupa incheierea in anii '90 a razboiului civil, s-ar putea indrepta catre un nou capitol sangeros al disputei cu privire la rolul Siriei, stat ce mentine in teritoriile libaneze circa 15.000 de militari sub pretextul mentinerii securitatii. Statele Unite au criticat aspru amestecul Siriei in treburile interne ale Libanului.

Musulman sunnit, Hariri a ocupat functia de prim-ministru timp de zece din cei 14 ani ai perioadei postbelice, incepand cu 1992, iesind victorios din trei alegeri. Cu toate acestea, el a trecut de partea opozitiei, dupa ce a anuntat demisia Guvernului, in octombrie, in mare parte din cauza disputei cu privire la rolul controversat al Siriei in Liban. El s-a impotrivit unei serii de demersuri sustinute de Siria, ce vizau ca presedintele Emile Lahoud - rival politic - sa-si pastreze functia de lider al statului pentru o perioada mai indelungata.

Multimiliardarul Hariri

Rafic Hariri, om de afaceri multimiliardar in varsta de 60 de ani, s-a alaturat apelurilor Opozitiei, cerand vehement retragerea Siriei pana la alegerile generale ce vor avea loc in mai. Astfel, Hariri a condus Guvernul in intervalele 1992 - 1998 si 2000 - octombrie 2004, cand a demisionat, dupa ce Parlamentul a amendat Constitutia libaneza, extinzand cu trei ani mandatul presedintelui pro-sirian. Castigand detasat, impreuna cu aliatii sai, ultimele alegeri legislative din 2000, Hariri a obtinut un numar coplesitor de mandate in Parlament, unde a beneficiat de sprijinul a 107 deputati din totalul de 128.

Inainte de a se implica in politica, Hariri a facut avere in Arabia Saudita, unde a ajuns la 18 ani. In 1977, el a construit, in numai sase luni, la cererea regelui Khaled, Palatul Taef, prin intermediul societatii Oger, filiala a unui grup imobiliar francez, pe care ulterior a preluat-o, incepand astfel sa-si cladeasca propriul imperiu.

Zapp, o afacere finantata de grupul Hariri si sustinuta intens de Guvernul Nastase

Zapp Mobile reprezinta cea mai mare investitie a fostului premier libanez Rafic Hariri in Romania. Operatorul de telefonie mobila Telemobil, cel care ofera serviciul Zapp Mobile, a intrat pe piata telecomunicatiilor in decembrie 2001, la doar o luna dupa ce Guvernul de atunci anunta o reusita larg mediatizata - negocierea si semnarea de catre insusi premierul Adrian Nastase a doua contracte cu Departamentul de Comert al SUA extrem de importante pentru destinul Zapp si, implicit, al investitiei libaneze.

Primul dintre aceste contracte prevedea retehnologizarea Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR) - un demers cel putin bizar avand in vedere ca respectiva institutie adasta de mult pe lista de privatizari a Guvernului Nastase - printr-un implant tehnologic cu echipamente in valoare de peste 85 de milioane de dolari, livrate de compania americana Harris. La momentul perfectarii acestui contract, Harris (companie monitorizata de Administratia americana datorita faptului ca cea mai mare parte a veniturilor provine din contracte guvernamentale) inregistrase pierderi de aproape 30 de milioane de dolari.

In urma acestui contract, SNR a platit cea mai mare achizitie din istoria Diviziei de broadcasting prin intermediul unui credit luat de la Eximbank SUA, cu garantii guvernamentale din partea statului roman. Iar la scurt timp a suferit o fireasca contramandare a termenului de privatizare, amanata pentru 2004-2005.

Athanasie Stanculescu este in aria de acoperire

Principalii clienti ai SNR au fost si sunt din 2001 pana in prezent Postul National de Radio si un mare client care cotizeaza anual milioane de dolari pentru serviciile prestate - compania Telemobil. A carei lansare in Romania a fost direct facilitata de cea de-a doua intelegere parafata de Adrian Nastase si Departamentul de Comert al SUA, in cursul aceleiasi vizite din 2001. Astfel, premierul a incheiat un protocol care sa permita utilizarea tehnologiei militare CDMA in Romania. Beneficiarul protocolului semnat de premierul Nastase a fost si este operatorul privat de telefonie mobila Telemobil (printre ai carui parteneri in livrarea de echipamente se afla aceeasi companie Harris), unicul utilizator al sistemului CDMA in tara noastra.

Intrarea pe piata romaneasca a Grupului Hariri s-a realizat in octombrie 2000, cand Inquam a cumparat 95% din actiunile Telemobil de la firma RDT, un joint venture creat de trei companii. Din acest joint venture facea parte si controversata casa de comert britanica Balli, al carei reprezentant in Romania a fost Victor Athanasie Stanculescu. Un general care a beneficiat de clementa atat in procesul Revolutiei, cat si in celebrul dosar "Motorola".

Telemobil, cea mai mare investitie libaneza din Romania (actionarul majoritar al Telemobil este Inquam Romania, filiala a grupului Inquam compus din Qualcomm, compania detinatoare a tehnologiei CDMA, si Omnia Holdings Ltd, filiala in investitii in industria IT&C a Hariri Group), a fost sustinuta de Rafik Hariri, unul dintre cei mai bogati 100 de oameni din lume. Asa se explica prezenta la lansarea serviciului Zapp in Romania a fiului premierului Libanului, Saad Hariri.

La Zapp, tacerea e superoferta

Ieri dupa-amiaza, orice incercare de a lua legatura cu staful Zapp a reprezentat un demers inutil. De la biroul de receptie de la intrarea din sediul firmei din Balotesti ni s-a comunicat faptul ca singura persoana responsabila de relatiile cu publicul, Mihaela Lupu, lipseste, asa incat ar fi mai nimerit sa incercam in alta zi. Insistentele noastre, credem ca firesti, in contextul in care Rafic Hariri a fost principalul investitor in cadrul Zapp, au primit, invariabil, acelasi raspuns, crosetat in jurul vorbelor "nu", "nu se poate", "ne pare rau". Totusi, oamenii de la Zapp ne-au imbiat cu o superoferta, oferindu-ne adresa de mail a domnisoarei (sau doamnei) Mihaela Lupu, prin care sa ne exprimam doleantele si, eventual, sa primim si un raspuns. Admirabila birocratie la o institutie care, altminteri, are ca obiect de activitate tocmai comunicarea dintre oameni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri