Directorul executiv al Yahoo, Carol Bartz, a declarat ca spera ca investitorii sa fie rabdatori pana cand compania de internet va reveni pe crestere amintind de revitalizarea Apple dupa revenirea lui Steve Jobs la conducerea companiei, scrie Cnet News.

In cadrul evenimentului de aniversare a 15 ani de la infiintarea Yahoo, Bartz a reamintit presei cat timp a trecut dupa revenirea lui Steve Jobs in functia de CEO din 1997.

Apple a reusit sa revina pe profit abia in 2001 cand a fost lansat iPod-ul. De asemenea, producatorul de computere a devenit mai prosper in ultimii ani cand compania a dezvoltat computere performante si terminale atragatoare ca iPhone si iPad.

"Jobs stia structura companiei mai bine decat oricine si tot a avut nevoie de patru ani", a declarat Bartz. "Sunt oameni care vor sa vada lucruri magice la Yahoo. Lucrurile magice se afla in interiorul sistemului nostru", a adaugat aceasta.

Cea mai grava recesiune din ultimii 70 de ani este una dintre provocarile cu care s-a confruntat Bartz de la venirea sa. Incertitudinea economica a diminuat publicitatea online, principala sursa de venituri a Yahoo.

Yahoo s-a aratat o companie increzatore dupa ce a anuntat ca isi extinde numarul de angajati si vrea sa cumpere mai multe startup-uri.

Bartz a concediat 800 de angajati la scurt timp dupa venirea sa in functia de director executiv, insa Yahoo a angajat 700 de persoane in ultimele trei luni. "Forta de munca se va extinde din nou in acest an", a declarat Bartz fara a oferi detalii.

Directorul executiv a mai adaugat ca Yahoo este interesata de companiile mici care detin "o idee buna si o echipa buna". Aceasta strategie este asemanatoare cu cea a rivalului Google, care a cumparat opt companii in ultimele sapte luni.

De asemenea, Carol Bartz a declarat ca actiunea juridica inaintata de Comisia Europeana impotriva Google pentru violarea datelor confindentiale este o situatie ce o ingrijoreaza.

Aceasta a declarat ca acuzatiile de incalcare a intimitatii si acuzatia CE de impiedicare a competitiei de catre Google, creaza un mediu incert pentru companiile ca Yahoo. "De obicei nu sunt foarte interesata de inverventiile guvernului. Cred ca majoritatea pietelor functioneaza", a declarat executiva.

Carol Bartz nu s-a aratat foarte impresionata de Facebook cand la un moment dat compania sa a fost comparata de un jurnalist cu reteaua sociala Facebook. Cand a fost intrebata "de ce Yahoo nu are performante asemanatoare cu Facebook", aceasta a replicat intreband "care au fost veniturile obtinute de Facebook".


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Yahoo! Messenger isi da ultima suflare: cum iti salvezi convorbirile