Perioada verii va aduce vanzari mai scazute pentru retailer-ul online de produse electro IT evoMag.ro comparativ cu primul trimestru din 2010, cand cifra de afaceri a companiei a crescut cu 60% fata de aceeasi perioada anului precedent, pana la 2,2 milioane euro, dar mai mari decat cele inregistrate in vara lui 2009.
Piata de e-commerce locala a avut un mic recul (in ianuarie si februarie), iar din martie si-a intrat in ritmul aproximativ constant al unui an de vanzari online, spune Mihai Patrascu (foto), directorul executiv al evoMag.

“Urmeaza o perioada mai putin profitabila pentru comertul electro IT. Insa ne asteptam ca acest sector sa nu scada foarte mult in lunile care vor urma. Avem pregatite o serie de campanii menite sa pastreze un ritm constant al vanzarilor in sezonul estival”, a declarat pentru Wall-Street Patrascu.

In 2009, evoMag a avut afaceri de 7 milioane euro. Veniturile realizate de companie in primele trei luni din 2010 au crescut fata de aceeasi perioada a anului trecut cu peste 60%, pana la 2,2 milioane euro, iar produsele care au atras cele mai mari vanzari au fost portabilele, televizoarele LCD si monitoarele din generatia LED.

“Clientul inca este retinut, isi doreste foarte mult produse si tehnologii noi, dar este inca infranat de precautia acestui an si de informarea constanta cu privire la criza financiara. Speram ca din toamna consumul sa se reia macar intr-o valoare constanta”, estimeaza seful magazinului online.

Daca primele doua luni din 2010 nu au reprezentat cel mai bun start pentru e-commerce-ul local, din martie piata a inceput sa dea semne de revenire, iar vanzarile “si-au intrat in ritmul aproximativ constant al unui an de vanzari online”.

In ceea ce priveste vanzarile de telefoane mobile prin intermediul magazinelor online, Mihai Patrascu sustine ca acestea au o evolutie buna.

“Terminalele mobile inca se vand bine pe evoMag.ro, desi operatorii de telefonie mobila vin cu oferte din ce in ce mai agresive. Noi avem avantajul ca putem aduce cele mai noi aparitii”, afirma el.

De asemenea, si televizoarele LCD-TV sau LED au un trend ascendent, antrenat si de noua piata a televizoarelor 3D. “Chiar daca nu sunt inca foarte accesibile, clientul si le doreste, iar in clipa in care pretul devine mai accesibil, nu sta pe ganduri foarte mult.”

evoMag vede o scadere la nivelul vanzarilor pe perioada verii, dar considera ca, fata de anul trecut, trendul va fi putin crescator.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri