IT&S, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse de electronice si IT pe piata locala, estimeaza ca anul acesta televizoarele LCD si cu tehnologie LED produse de compania japoneza Sharp vor aduce 10% din afacerile companiei, estimate intre 15-18 milioane de euro in acest an.

Managementul companiei isi doreste sa vanda in jur de 5.000 de televizoare dintr-o piata care anul trecut era estimata la circa 400.000 de exemplare si care in acest an ar putea creste cu maximum 10% in privinta numarului de unitati vandute.

Vanzarile de televizoare cu ecran plat de tip LCD au inregistrat anul trecut scaderi de 25%, pe aceasta categorie fiind raportate printre cele mai mici scaderi. Comparativ pe segmentul de PC-uri si imprimante diminuarile de vanzari au fost de cel putin 50%, ceea ce a si determinat conducerea IT&S sa introduca televizoarele LCD si cu LED in portofoliul de produse al companiei.

De la lansarea acestora la jumatatea lui februarie in oferta distribuitorului, IT&S a vandut in jur de 100 de exemplare lunar, insa reprezentantii companiei mizeaza pe Campionatul Mondial de Fotbal si pe vanzarile de final de an.

"Cele mai cautate produse au fost televizoarele LCD cu diagonala de 32 de inch, iar la televizoarele cu tehnologie LED, cele cu diagonale de 32, 40 și 52 de inch", explica directorul general IT&S, Dana Iorga (foto).

Cu ocazia turnelui final de fotbal din Africa de Sud, care a inceput saptamana trecuta, IT&S a inregistrat o crestere cu 20% a vanzarilor de televizoare, insa majorarea este mai putin spectaculoasa fata de cea din 2006, a declarat pentru Wall-Street, Dana Iorga, directorul general al IT&S, companie cu 32 de angajati.

Managerul considera ca preturile se vor mentine aproximativ la acelasi nivel ca anul trecut, acestea fiind in prezent mai mici cu 50 % fata de 2007, anul de varf al vanzarilor in domeniu.

In ceea ce priveste intreaga piata de distributie IT, Dana Iorga estimeaza ca aceasta va ajunge in 2010 la circa 600 de milioane de euro, un nivel comparativ cu cel de anul trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri