Compania de cercetare StatCounter arata ca browser-ul web Chrome de la Google a depasit Safari de la Apple, devenind al treilea cel mai popular browser din Statele Unite, scrie PC Magazine.
In intervalul 21-27 iunie, din cele 874 milioane vizualizari inregistrate de compania de cercetare, Chrome a acoperit o proportie de 8,97%, fata de Safari, care are o cota de 8,88%. StatCounter anunta ca Internet Explorer ramane lider de piata cu o cota de 52%, urmat de Firefox, cu 28,5%.

La nivel global, unde compania de cercetare a masurat 3,6 miliarde de vizualizari ale paginilor din perioada asemanatoare, Chrome a atras 9,4%, in timp ce Safari, doar 4%. Internet Explorer are o cota globala de 53%, urmat de Firefox, cu 31%.

“Aceasta este o reusita pentru Google, avand in vedere ca au pornit de la zero si in mai putin de doi ani au ajuns la 10% din piata. Este o batalie crancena intre Google si Apple in segmentul browserelor web, dar si a sistemelor de operare mobile”, a declarat Aodhan Cullen, directorul StatCounter.

Aceasta este o noua lovitura data de Google rivalului Apple, dupa ce in urma cu aproape doua luni sistemul de operare Android depasea pentru prima data iPhone, devenind al doilea cel mai folosit sistem de operare mobil din Statele Unite.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Impactul Google in Romania: 8 lei castig pentru 1 leu investit in Ads