Severina Pascu (38 de ani), directorul financiar al operatorului telecom UPC Romania din primavara lui 2008, va prelua functia de director general al companiei incepand cu ianuarie anul viitor, aceasta urmand sa devina astfel primul director general roman care conduce operatiunile UPC pe piata locala din 2000, de cand compania a devenit o prezenta importanta in Romania prin achizitia mai multor operatori.
Pe de alta parte, Pascu este prima femeie care ajunge director general al uneia dintre cele 14 filiale ale Liberty Global, grupul american ce detine UPC.

Managerul il va inlocui pe americanul Jack Mikaloff (64 de ani), cel care a condus operatiunile locale ale companiei din martie 2008 si care se va retrage definitiv din activitate la finalul anului.

Confirmarea Severinei Pascu (foto) in functia de director general vine la mai putin de doua luni dupa ce Jack Mikaloff, actualul sef al companiei, infirma zvonurile despre o posibila plecare a acestuia de la conducerea UPC Romania sau despre o iesire a operatorului de pe piata locala.

Aceasta este cea de a doua schimbare importanta in ultimele zece zile in industria de telecomunicatii, Liliana Solomon, directorul general al Vodafone Romania urmand sa fie promovata din decembrie ca director operational al Vodafone la nivelul Europei, conducerea filialei locale fiind preluata de Inaki Berroeta, fost CEO al Vodafone Malta.

“Compania va avea parte sub conducerea Severinei Pascu de un profesionist experimentat in domeniul telecomunicatiilor, cu bogate cunostinte despre piata locala,” afirma Gene Musselman, Presedinte si COO al UPC Broadband, in timp ce Mikaloff a declarat ca viitorul director general “a jucat un rol definitoriu pentru UPC in ultimii trei ani”.

Pana acum, Pascu a fost implicata la nivel decizional si operational in stabilirea si implementarea strategiei generale, a dezvoltarii departamentelor companiei si in coordonarea activitatii de retail.

Ea face parte din echipa care a venit la conducerea operatorului in primavara lui 2008, dupa ce Richard Anderson, CEO-ul companiei a fost schimbat, ulterior mai multi manageri parasind UPC Romania.

Noua conducere a operatorului va trebui sa creasca baza de abonati si veniturile, dar si sa aduca compania pe profit, in contextul in care principalii competitori, RCS&RDS si Romtelecom, au devenit tot mai agresiv in preturi, iar in ultimul an compania si-a redus numarul de clienti si pe telefonie fixa si internet si nu doar pe televiziunea analogica.

Astfel, la finalul lui septembrie, operatorul inregistra 1.554.200 de abonamente (unitati generatoare de venituri) pentru serviciile de televiziune, internet si telefonie fixa, mai putin cu 84.000 ca urmare a scaderii pe aceste trei segmente.

Pe de alta parte, compania continua sa creasca pe serviciile de televiziune digitala prin cablu si satelit, dar si pe cel de televiziune de inalta definitie, care a fost lansat in toamna anului trecut si a ajuns la 16.000 de abonati.

In afara de televiziunea digitala, printre elementele care ar putea duce la cresterea bazei de clienti se numara schimbarea din septembrie a ofertei de preturi a companiei, dar si introducerea in urmatoarea perioada la nivel national a internetului cu viteze de pana la 100 de Mbps pentru clientii rezidentiali.

De altfel, Severina Pascu declara saptamana trecuta ca observa deja o stabilizare a numarului de abonamente de telefonie fixa.

In ceea ce priveste segmentul de internet, compania a lansat serviciile de mare viteza in aceasta luna la Cluj, iar in curand vor urma si alte orase din tara.

“Trebuie sa iti stii foarte bine punctele tari si pe cele slabe si sa iti consolidezi pozitia. Totodata, trebuie sa fii foarte flexibil datorita dinamismului industriei telecom si sa ai mereu mai multe scenarii cu care sa lucrezi”, afirma pentru Wall-Street, Severina Pascu la inceputul lui septembrie despre lucrurile pe care le-a invatat in ultimii doi ani de criza economica.

Daca serviciul de TV este unul dintre punctele forte ale companiei, un punct slab a fost faptul ca UPC a oferit pana acum doar internet cu viteze de pana la 25 de Mbps, in timp ce la RCS&RDS si Romtelecom, vitezele ajung pana la 100 Mbps, lucru care a dus diminuarea numarului de utilizatori pe acest segment.

Compania inregistra la finalul lui septembrie, 256.000 de utilizatori de internet mai putin cu 7.500 comparativ cu jumatatea acestui an si mai putin cu 400 de clienti fata de septembrie 2009.

Numarul de clienti ai UPC Romania:



In ceea ce priveste evolutia companiei si a pietei de telecomunicatii in 2011, oficialul UPC declara in urma cu doua luni ca nu asteapta sa mai fie scaderi semnificative.

“Sper ca macroeconomic nu va fi mai rau decat anul acesta si, cel putin teoretic, ar trebui sa intram pe un alt fel de trend. Pe segmentul nostru nu cred ca vor schimbari semnificative si ma astept ca 2011 sa fie la nivelul anului acesta. Oamenii si-au ajustat deja serviciile de care nu aveau nevoie si nu cred ca va fi o scadere a cererii in urmatoarea perioada fata de perioada anterioara”, explica Severina Pascu.

Pe de alta parte, ea declara ca si anul viitor, dar si in 2012, segmentul de telecom va fi marcat tot de luptele operatorilor in a oferi servicii la preturi tot mai mici.

“In 2011 si o parte din 2012 majoritatea clientilor vor fi foarte axati pe pret, dar va creste procentul clientilor care vor aprecia continutul ca atare si interactivitatea cu compania. Piata de cablu este destul de matura si diferenta o va face compania care ofera produsul de care are nevoie clientul, dar si suportul cu care sa-l pastreze”.

In acelasi timp, Pascu ca adauga ca in urmatoarea perioada UPC se va concentra pe consolidarea bazei actuale de clienti si mai ales pe zona de customer care, un lucru de care s-a ocupat mai putin in perioada de crestere, cand prioritare au fost dezvoltarea retelei ori lansarile de servicii noi.

In prima jumatate a anului, UPC a avut venituri de 62,3 milioane de euro in crestere cu 1,3 milioane de euro comparativ cu ianuarie-iunie 2009.

Compania a inregistrat in 2009 afaceri de 116 milioane de euro si pierderi nete de 119,9 milioane de euro, conform Ministerului de Finante. Operatorul are circa 1.600 de angajati.

Cine este Severina Pascu:

Managerul care va prelua functia de CEO al UPC Romania din ianuarie anul viitor, este din martie 2008 directorul financiar al celui de-al doilea furnizor de televiziune pe piata locala.

Intre 2005 si 2008, a ocupat a fost director de fuziuni si achizitii in cadrul CAIB Romania, una dintre principalele banci de investitii din Europa Centrala, iar intre anii 2000 - 2005, managerul a lucrat in conducerea companiei americane de telecomunicatii prin cablu Metromedia International, unde a detinut o serie de functii de conducere, atat in Romania cat si in Londra.

A inceput ca Director Financiar pentru Romania si Moldova, iar in 2001 s-a mutat la Londra. Intre 2003 si 2004, si-a consolidat pozitia in cadrul Metromedia International si a fost numita director general pentru Lituania.

Totodata, managerul a mai lucrat la Londra si la CME Development Corporation, parte din grupul american Central European Media Enterprises, care detine printre altele pe piata locala postul de televiziune Pro TV.

Pascu este absolventa a Facultatii de Comert din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti si si-a inceput cariera in 1996 la compania de consultanta KPMG Romania continuand ulterior in Marea Britanie la Manchester.

Severina Pascu este casatorita, are o fetita de un an si este pasionata de schi, scufundari, golf si calatorii.

Cine este Jack Mikaloff (foto):


Managerul lucreaza de peste 40 de ani in domeniu si mai mult de zece ani in cadrul UPC, inainte de venirea la conducerea filialei din Romania, fiind CEO al UPC Franta si directorul diviziei de business al UPC Europa.

In 2008, acesta l-a inlocuit pe Richard Anderson, care a detinut pozitia de presedinte al companiei din anul 2000.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri