Orange Romania, cel mai mare operator telecom de pe piata locala, a inregistrat anul trecut afaceri de 973 milioane de euro in scadere cu 7,8% fata de 2009 si apropiate de veniturile pe care compania le raporta in anii 2005-2006, principalele cauze fiind scaderea consumului si micsorarea preturilor la servicii, arata raportul financiar al actionarului majoritar, France Telecom.
Este pentru prima data din 2005 cand Orange a raportat venituri sub un miliard de euro, in acel an compania avand un business de circa 870 de milioane de euro.



Chiar daca veniturile de 243 de milioane de euro din ultimul trimestru al anului trecut au fost in scadere cu 4,9% fata de aceeasi perioada din 2009, acestea au fost aproximativ la acelasi nivel cu valorile inregistrate de companie in trimestrul II si III din 2010.



“In 2010 am facut progrese importante. Am reusit sa stabilizam ritmul de scadere care a incetinit, atat de la an la an, cat si de la trimestru la trimestru. Cota valorica de piata a crescut in comparatie cu anul anterior. In anul 2010 am luat mai multe masuri de eficientizare si perfectionare ale caror efecte se vor vedea pe termen lung si care ne vor ajuta sa indeplinim obiectivele strategice pentru urmatorii cinci ani” a spus Thierry Millet, CEO al Orange Romania.

Astfel, in 2010 compania si-a diminuat veniturile cu 7,8%, in timp ce in 2009 scaderea afacerilor fata de anul precedent a fost de 16,7%.

Printre masurile la care se refera seful operatorului se numara ofertele pentru smartphone-uri prin care compania incearca sa atraga tot mai multi clienti de internet mobil, programele de perfectionare a oamenilor din departamentele de vanzari si de lansare a peste 170 de magazine in franciza cu o investitie de doar patru milioane de euro.

In ceea ce priveste numarul de utilizatori compania a ajuns la 10,46 milioane de utilizatori, in crestere cu 65.000 de clienti fata de septembrie anul trecut. Pe de alta parte, compania a pierdut in 2010 in jur de 531.000 de utilizatori, adica circa 5% din baza de clienti, in principal din cauza evolutiei de pe segmentul de cartele preplatite.

„Cele mai vizibile efecte ale degradarii climatului economic asupra bazei de clienti se observa pe segmentul PrePay. Totusi, suntem foarte multumiti de evolutia segmentului clientilor cu abonament care a continuat sa se stabilizeze. Baza de clienti a inregistrat cresteri, rata de reziliere a contractelor fiind mai scazuta decat cea din perioada anterioara crizei” a declarat Thierry Millet, directorul general al operatorului.

Venitul mediu anual per utilizator (ARPU) a fost de 83 de euro in ultimul trimestru din 2010 fata de 92 de euro cu un an inainte.

Scaderea ARPU este determinata de micsorarea tarifelor pentru serviciile oferite, companiile telecom ducand o lupta importanta in preturi pentru a-si pastra clienti si totodata pentru a atrage utilizatori de la competitie. In 2010, diminuarea ARPU a fost influentata in special de veniturile mai mici generate de utilizatorii de cartele preplatite, dupa cum declara in noiembrie anul trecut seful Orange Romania.

Domeniul in care Orange a continuat sa creasca este cel a utilizatorilor de internet mobil, compania ajungand in decembrie la 3,155 milioane de utilizatori cu circa 450.000 mai mult fata de 2009. Numarul de utilizatori Orange de internet mobil este aproape dublu fata de cel inregistrat in 2008 cand compania avea 1,673 milioane de clienti.



Anul trecut operatorii au lansat din ce in ce mai multe oferte de internet mobil si au introdus preturi tot mai mici pentru smartphone-uri ori tablete PC pentru a satisface clientii care isi doresc din ce in ce mai multa mobilitate.

Orange si Vodafone, al doilea jucator pe piata de telefonie mobila, sunt in concurenta acerba pe segmentul vanzarilor de telefoane inteligente, lucru care s-a putut vedea si recent cand cele doua companii au anuntat in aceeasi zi ca isi vor imbunatati portofoliul cu mai multe modele smartphone.

France Telecom, actionarul majoritar al Orange Romania, a avut afaceri de 45,5 miliarde de euro in 2010, mai mult cu 1,5% comparativ cu veniturile de 44,8 miliarde de euro din anul precedent.

Pe de alta parte, operatorul francez a avut un profit operational (EBITDA) de 15,6 miliarde de euro comparativ cu 15,8 miliarde de euro inregistrate in 2009.

Grupul a ajuns la 209,6 milioane de utilizatori in decembrie, mai mult cu 6% (11,8 milioane clienti) comparativ cu finalul lui 2009.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri