Increderea americanilor in economia Statelor Unite a scazut peste asteptari in martie, la cel mai redus nivel dupa noiembrie 2009, din cauza pretului mare al benzinei si al efectului dezastrului natural din Japonia, transmite Bloomberg, arata Mediafax.

Indicele privind increderea calculat de Thomson Reuters/University of Michigan a scazut de la 77,5 puncte la 67,5 puncte, nivel minim dupa noiembrie 2009.

Analistii se asteptau ca indicele sa scada la 68 de puncte.

Pretul benzinei, aflat aproape de cel mai ridicat nivel dupa octombrie 2008, afecteaza finantele americanilor, ale caror cheltuieli asigura circa 70% din Produsul Intern Brut al SUA.

Somajul din Statele Unite a scazut in ultimele trei luni, dar criza din Japonia, provocata de cutremur, a dus la scaderea preturilor actiunilor.

"Consumatorii sunt ingrijorati de cresterea pretului benzinei si a preturilor alimentelor", a declarat Ward McCarthy, analist la compania Jefferies & Co din New York, care a anticipat corect declinul increderii.

Bloomberg se astepta ca indicele sa fie intre 65 si 71 de puncte.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Intra Romania in recesiune anul viitor? Ce spune economistul Dan Bucsa