Grupul celor mai importante 20 de economii industrializate si in curs de dezvoltare (G20) a convenit asupra unui plan pentru a evalua daca tari membre produc dezechilibre ce pot ameninta economia mondiala, potrivit cotidianului american Wall Street Journal (WSJ).
Sefi ai Finantelor din tarile membre au ajuns la un acord si in privinta unei analize mai atente a "nealinierii" unor monede, actiune ce raspunde, in mod clar, noteaza WSJ, criticilor frecvente aduse monedei Chinei, yuanul, considerat de multe state subevaluat, potrivit Mediafax.

Ministrii de Finante si reprezentanti ai bancilor centrale au afirmat, intr-un comunicat, ca politicile a sapte dintre cele mai mari economii ale lumii vor fi analizate de grup in urmatoarele luni. Fondul Monetar International (FMI) va realiza prima evaluare a tarilor implicate, SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, India si China, dupa care oficialii G20 vor analiza datele, cel mai probabil pana la reuniunea Fondului din octombrie, de la Washington.

"Am facut progrese uriase in privinta cadrului general pentru crestere", a spus ministrul de Finante al Frantei, Christine Lagarde. Franta conduce organizatia G20 in acest an.

Cele sapte state vor fi examinate pentru politici cu efect destabilizator asupra economiei, precum deficite bugetare si datorii mari, rate ridicate de economisire sau indatorare in randul populatiei, respectiv surplusuri sau deficite comerciale mari.

Ministrii s-au inteles asupra evaluarii acestor dezechilibre, dar si a modului de a le reduce.

Nu este sigur ca discutiile vor conduce la schimbari ale politicilor, noteaza publicatia americana. G20 nu dispune de niciun instrument pentru a impune masuri corective, iar ratiunile de cooperare au disparut odata cu incheierea crizei financiare.

Acordul evidentiaza si importanta FMI in evaluarile G20. In primul rand, Fondul va avea rolul de a tine scorul, evaluand respectarea standardelor G20 de catre state, dupa criterii convenite de membrii in cadrul acestei reuniuni. Ulterior tarile G20 ar urma sa exercite presiuni asupra celor nominalizati de FMI pentru schimbarea politicilor.

In final, sefii de state din G20, care se vor reuni in noiembrie la Cannes, Franta, vor trebui sa convinga tarile cu probleme sa schimbe cursul, noteaza Wall Street Journal.

Liderii unor mari economii, ca SUA sau Marea Britanie, vor adera la evaluarile FMI pentru a evita impresia ca acestea tintesc de fapt China, din cauza surplusului comercial mare.

Reprezentantii Chinei s-au declarat satisfacuti de rezultatul discutiilor din cadrul G20.

Structura G20 a fost lansata in septembrie 2009 pentru a dezvolta un proces care sa previna riscurile desatbilizatoare pentru economia mondiala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri