LinkedIn este o retea sociala orientata spre oameni de business unde persoanele inscrise pot sa ia legatura cu alti oameni pentru a cauta colaborari sau oportunitati de afaceri. LinkedIn, recent listata pe bursa, face bani din trei surse principale – vezi care sunt acestea si ce pondere acopera fiecare din totalul veniturilor.
1. LinkedIn vinde servicii de recrutare catre angajatori
2. LinkedIn vinde advertising premium si
3. LinkedIn vinde abonamente premium catre angajatori si utilizatori.

LinkedIn concureaza cu Monster pe segmentul de servicii de recrutare si cu retele sociale precum Facebook, Twitter dar si Google si Yahoo pe advertising.

Serviciile de recrutare reprezinta, conform unei analize DailyFinance, 48% din veniturile LinkedIn

Serviciile oferite pe acest segment sunt construite in principal pentru a ajuta companiile si oamenii de HR sa gaseasca candidati eficienti prin intermediul retelei business. Acest lucru se realizeaza prin postarea de job-uri si instrumente de analiza pentru gasirea candidatilor din reteaua sociala.

Totodata sunt oferite si servicii premium pentru cei ce cauta job-uri. Unele dintre instrumentele avansate include LinkedIn Corporate Solutions/Recruiter, LinkedIn Referral Engine, LinkedIn Recruitment Media si LinkedIn Career Pages.

Publicitate si marketing pe LinkedIn – 28% din venituri

LinkedIn ofera solutii de advertising pentru marketerii online, acestia platind compania pentru dezvoltarea in-house de produse publicitare si apoi publicarea lor pe LinkedIn.com. Pe langa aceasta, compania ofera marketerilor posibilitatea de a crea si plasa in mod direct publicitate pe paginile principale din LinkedIn. Pe masura ce baza de abonati a crescut, LinkedIn si-a crescut numarul de vizitatori unici si vizualizari de-a lungul ultimilor ani.

Abonamente premium – 15% din venituri

Utilizatorii care opteaza pentru abonamente platite (premium) pot cauta si contacta oameni in afara retelei LinkedIn si pot de asemenea trimite mesaje acestora fara sa fie “prieteni”. Totodata, abonatii retelei pot sa isi organizeze contactele in foldere separate cu nume diferite. Pe masura ce baza de utilizatori a crescut, la fel s-a intamplat si cu numarul celor ce platesc pentru aceste servicii cu valoare adaugata, insa ponderea platitorilor din totalul celor inregistrati s-a redus de-a lungul timpului.

Citeste si
LinkedIn si-a dublat valoarea actiunilor la o zi dupa oferta publica initiala

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri