Autoritatile de reglementare din SUA au acuzat JPMorgan si Royal Bank of Scotland (RBS) ca au pacalit cinci mari cooperative de credit sa cumpere obligatiuni garantate prin ipoteci in valoare de peste trei miliarde dolari, acestea fiind "destinate sa evolueze slab", potrivit Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Cele doua procese deschise la un tribunal din orasul Kansas de catre Administratia Nationala pentru Credit sunt cele mai agresive initiative ale autoritatilor americane de reglementare pentru a recupera pierderi de la firmele de pe Wall Street acuzate de nereguli inaintea si in timpul crizei financiare.

Multe din cele 7.000 de cooperative de credit din SUA, cu un rol important in creditarea la nivelul comunitatii, au avut de suferit in timpul crizei. Peste 40 de astfel de institutii de credit au intrat in faliment de inceputul lui 2009, iar altele au fost fortate sa suporte pierderi.

Prabusirea celor cinci mari cooperative de credit "a condus la cea mai mare criza din istoria sectorului cooperativelor de credit", a afirmat presedintele Administratiei Nationale pentru Credit, Debbie Matz.

JPMorgan si RBS au refuzat sa comenteze.

Dupa falimentul cooperativelor, Administratia Nationala pentru Credit a ramas cu obligatiuni a caror valoare reala este acum de numai o fractiune din cea originala de 50 de miliarde de dolari. O parte a acestor pierderi sunt abosrbite de alte cooperative de credit prin contributii mai mari la fondul de asigurare al organizatiei.

Oficialii autoritatii federale anticipeaza ca vor deschide alte procese impotriva a pana la opt banci si firme de brokeraj care au vandut obligatiuni si instrumente financiare celor cinci cooperative de credit.

Organizatia a trimis 986 de citatii companiilor implicate in mecanismul obligatiunilor garantate prin ipoteci, iar despagubirile de peste 800 de milioane de dolari vizate de la JPMorgan si RBS vor fi incluse in fondul de urgenta si asigurare al autoritatii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri