Citigroup si Goldman Sachs si-au majorat semnificativ expunerile la bancile franceze, in primul semestru, inainte ca actiunile grupurilor financiare din Europa sa scada puternic din cauza temerilor provocate de dependenta acestora de finantarea pe termen scurt, transmite Mediafax.
Expunerile transfrontaliere ale bancilor includ depozite in numerar, imprumuturi si instrumente financiare, imprumuturi garantate pe termen scurt sub forma de instrumente financiare.

Citigroup, a treia mare banca din Statele Unite, si-a marit expunerea la bancile franceze cu 40%, la 15,7 miliarde de dolari, in intervalul 1 ianuarie-30 iunie, potrivit raportului trimestrual al grupului.

Expunerea Goldman Sachs a avansat cu 31%, la 38,5 miliarde de dolari.

Datele publicate de cele doua grupuri financiare nu precizeaza garantiile primite pentru aceste expuneri.

Actiunile Credit Agricole si Societe Generale au condus declinul titlurilor bancilor europene, de la sfarsitul lunii iunie, din cauza temerilor investitorilor ca institutiile de credit din regiune ar putea avea dificultati de finantare din cauza crizei datoriilor suverane.

"Exista mari incertitudini legate de expunerea bancilor americane la banci franceze si europene. Piata nu reactioneaza bine la ceea ce vede", a declarat Andrew Karolyi, profesor de finante la Cornell University din Ithaca, New York.

Citigroup si Goldman Sachs sunt singurele banci americane mari care au mentionat expunerile la bancile franceze in rapoartele financiare trimestriale, fara sa precizeze numele acestora.

Citigroup a anuntat pe 5 august ca are o expunere de 31,7 miliarde de dolari la Grecia, Italia, Portugalia, Spania si Irlanda, tari care se afla in centrul crizei datoriilor suverane din Europa.

Actiunile Citigroup s-au depreciat cu 28% dupa 30 iunie, iar cele ale Goldman Sachs cu 12%.

In aceeasi perioada, titlurile Credit Agricole si Societe Generale s-au prabusit cu peste 35%.

Actiunile ambelor banci franceze si-au revenit dupa ce autoritatile franceze de reglementare au anuntat joi interzicerea temporara a operatiunilor de tip short-selling, care constau in vanzarea de actiuni imprumutate, cu intentia de a le rascumpara la un pret mai mic.

Societe Generale a anuntat miercuri ca si-a indeplinit aproape in totalitate planul de finantare pentru acest an, iar performantele din iulie si inceputul lui august arata ca va putea raporta rezultate "solide" in viitor.

Citigroup are o expunere totala in Franta de 44 miliarde de dolari, iar Goldman Sachs, a cincea mare banca din SUA in functie de active, de 47,3 miliarde de dolari.

Morgan Stanley avea la 31 decembrie 2010 o expunere de 39 miliarde de dolari la bancile franceze.

Bank of America, cea mai mare banca din Statele Unite, avea la sfarsitul anului trecut o expunere de 8,1 miliarde de dolari la bancile franceze, formata din imprumuturi si depozite.

Expunerea totala la piata franceza a Bank of America era de 20,1 miliarde dolari, la sfarsitul lui iunie.
In cazul JP Morgan Chase, a doua mare banca din SUA, expunerea la bancile franceze se ridica in decembrie 2010 la 16,5 miliarde de dolari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri