Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca economia globala ar putea trece prin "sapte ani slabi" din cauza programelor de consolidare fiscala necesare in multe tari, desi multi economisti americani de top pun la indoiala eficacitatea masurilor de austeritate, scrie Mediafax.
Schaeuble a declarat, intr-un discurs sustinut la Universitatea din St. Gallen, Elvetia, la o reuniune a laureatilor premiului Nobel, ca ar putea dura cativa ani pana cand masurile de austeritate vor "da roade".

"Ar putea urma sapte ani slabi pentru economia globala", a aratat el, vorbind despre "un troc intre durerea pe termen scurt si castigurile pe termen lung".

Ministrul german a subliniat necesitatea unei cooperari mai stranse in Europa cu privire la politica economica, pentru a asigura cresterea pe termen lung.

"Pentru ca asta sa se intample este nevoie de consolidare fiscala imediata si reforme structurale in Italia, Spania, Portugalia si Grecia", a spus el.

Schaeuble s-a intalnit cu cateva zile in urma cu omologul sau francez, Francois Baroin, pentru a discuta ideea unei taxe la nivel european pe tranzactiile financiare.

Cele doua tari au promovat puternic in ultima perioada coordonarea economica apropiata intre statele din zona euro.

Germania este pregatita sa-si asume rolul de deschizator de drumuri in aceasta privinta, cu initiative ca taxa pe tranzactii financiare si interdictia pe vanzarile in lipsa, a aratat Schaeuble, desi nu s-a ajuns inca la un consens larg in zona euro pe aceste chestiuni.

Strategia Europei de a combate criza datoriilor de stat printr-o serie de programe de austeritate a condus la proteste pe strazile din Atena si Madrid si a atras critici din partea unora dintre cei mai mari economisti ai lumii.

Una dintre concluziile discutiilor dintre cei 17 laureati ai premiului Nobel prezenti la St. Gallen privind situatia economica si criza financiara din 2008 este ca masurile de austeritate sunt un drum gresit, putin probabil sa aduca economia inapoi pe crestere.

"Austeritatea este o abordare care a fost incercata iar si iar. In aproape fiecare caz, economia pleaca din franare in recesiune si din recesiune in depresie. De ce tarile europene fac asta in mod voluntar ma depaseste", comenteaza Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru stiinte economice.

Un alt economist distins cu premiul Nobel, Eric Maskin, a declarat ca masurile de austeritate doar inrautatesc situatia.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri