Marile banci franceze s-ar putea confrunta cu o noua saptamana de turbulente, intrucat Moody's ar putea retrograda ratingurile BNP Paribas, Société Générale si Crédit Agricole din cauza expunerii la criza datoriilor din Grecia, au declarat surse apropiate situatiei, citate de Wall Street Journal.
O retrogradare este asteptata dupa ce Moody's a pus sub supraveghere, pentru o posibila scadere, calificativele celor trei banci la 15 iunie, iar intervalul de trei luni, in care banca isi incheie de obicei analizele, se apropie de sfarsit, au spus sursele, informeaza Mediafax.

Posibila retrogradare ar putea alimenta temerile privind modul in care bancile europene ar suporta o noua inrautatire a crizei datoriilor suverane din zona euro.

In iulie, institutiile de credit din zona euro au fost nevoite sa reduca valoarea portofoliilor de obligatiuni elene, parte a unui plan mai amplu de a sprijin Grecia. La momentul respectiv, bancile franceze au anuntat ca expunerea lor pe Grecia este redusa si bine distribuita.

In august, a crescut ingrijorarea investitorilor ca bancile europene ar inregistra pierderi masive daca si alte state ar avea nevoie de aujtor financiar. Pe langa Grecia, Portugalia si Iralnda au primit pachete de sprijin financiar, iar Banca Centrala Europeana ajuta Italia si Spania sa se imprumute la costuri sustenabile.

"Impactul unei retrogradari nu poate fi pozitiv", a afirmat Nicolas Véron, economist la centrul de cercetare Bruegel din Bruxelles. Veron a avertizat, insa, ca pietele au fost afectate in ultimele luni mai puternic de comentariile politicienilor si sefilor bancilor centrale decat de deciziile agentiilor de rating.

WSJ nu a putut contacta reprezentanti ai BNP Paribas sau Crédit Agricole.

O retrogradare de catre Moody's nu ar reprezenta o surpriza si nu ar schimba perceptia guvernului francez in privinta stabilitatii sistemului bancar al tarii, a spus una dintre sursele citate.

In iunie, Moody's a avertizat ca ar putea retrograda BNP Paribas si Crédit Agricole cu o treapta, in timp ce calificativul Société Générale este analizat pentru o posibila revizuire in scadere cu doua trepte.

Decizia Moody's nu ar trebui sa afecteze costurile la care se imprumuta cele trei banci, au afirmat sursele, deoarece, in prezent, agentia atribuie institutiilor calificative usor mai mari decat rivalii Fitch sau Standard&Poor's, iar investitorii se orienteaza, de obiceri, dupa cel mai scazut rating.

Actiunile bancilor franceze au fost afectate de turbulentele de pe burse din ultima perioada, Société Générale fiind lovita cel mai puternic. Banca a pierdut aproape jumatate din valoarea de piata de la 1 august, respectiv 48%, in timp ce titlurile Crédit Agricole au coborat cu 35%, iar BNP Paribas cu 32%.
Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri