Partidul Socialistilor Europeni (PES) sustine ferm aderarea Bulgariei la spatiul Schengen cat mai curand posibil, a declarat secretarul general al PES, Philip Cordery, informeaza 9AM.ro.
"Sunt convins ca daca (liderul Partidului Socialist Bulgar) Serghei Stanisev ar mai fi prim-ministru si daca Ivaylo Kalfin ar fi presedintele Bulgariei acum, Bulgaria ar face deja parte din spatiul Schengen", a declarat Cordery.

Cordery se afla in Bulgaria pentru a-si exprima sprijinul pentru candidatii socialisti la alegerile prezidentiale si locale din 23 octombrie.

In cursul vizitei sale, Cordery a subliniat ca Olanda si Finlanda, tarile care s-au opus in mod decisiv aderarii Bulgariei la spatiul Schengen, sunt conduse de formatiuni care au legatura cu Partidul Popular European.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri